Prima pagină » International » Kate Middleton strălucește la slujba tradițională de Crăciun. Imagini fabuloase

Kate Middleton strălucește la slujba tradițională de Crăciun. Imagini fabuloase

25 dec. 2024, 18:21,
Redacția BZI în International

Tradiţionalul concert de colinde de la Westminster Abbey, organizat în fiecare an de prinţesa Kate, a fost difuzat marţi de televiziunea britanică. Telespectatorii au putut vedea în sfârşit ceremonia la aproape o lună după ce a avut loc, în 6 decembrie.

Filmarea încheie un an dificil pentru Kate Middleton, care a anunţat că are cancer în martie anul trecut. Fragmente din acea seară, intitulată „The Together at Christmas Carol Service”, la care au participat aproximativ 1.600 de persoane, au fost postate pe reţelele de socializare de echipele prinţesei de Wales şi ale soţului ei, prinţul William.

Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, apare purtând o haină roşie lungă a designerului britanic Sarah Burton pentru Alexander McQueen.

„Această slujbă de Crăciun este o celebrare sinceră a fiecăruia dintre voi”, spune Kate Middleton în vocea din off.

„Este, de asemenea, o reamintire a faptului că de Crăciun, la fel ca pe tot parcursul anului, trebuie să strălucim unii pentru alţii, deoarece în vremuri de bucurie şi tristeţe, suntem cu toţii lumina celuilalt. Vă doresc dumneavoastră şi celor dragi un Crăciun foarte fericit!”.

Cuplul regal a fost înconjurat de cei trei copii ai lor

Cuplul regal a fost înconjurat de cei trei copii ai lor, prinţii George şi Louis (în vârstă de 11 şi 6 ani) şi prinţesa Charlotte (în vârstă de 9 ani). Aceasta din urmă a fost în prim-plan, potrivit The Independent, uneori râzând răutăcios, alteori ajutându-l pe fratele mai mic să ţină o lumânare, conform News.ro.

Prinţul William a luat cuvântul la ceremonie şi a citit din Biblie. După cum relatează Daily Mail, lecturi au mai susţinut actorul Richard E. Grant, vedeta din „Downton Abbey” Michelle Dockery şi Sophie Okonedo, nominalizată la Oscar în 2005 pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru „Hotel Rwanda”.

Această ceremonie încheie un an deosebit de dificil pentru familia regală

Această ceremonie încheie un an deosebit de dificil pentru familia regală şi pentru Kate Middleton: regele Charles al III-lea şi prinţesa au anunţat că suferă de cancer, în februarie şi martie, a cărui natură nu a fost dezvăluită.

Regele Charles al III-lea este încă sub tratament, în timp ce Kate Middleton a anunţat sfârşitul chimioterapiei în septembrie. În ultimele luni, ea a reapărut în sfera mediatică după o perioadă în care a fost departe de lumina reflectoarelor. Mai întâi la 15 iunie, cu ocazia paradei de ziua regelui Charles, la balconul Palatului Buckingham, apoi la finala Wimbledon, la începutul lunii iulie, unde a prezentat trofeul câştigătorului turneului de tenis, spaniolul Carlos Alcaraz.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 septembrie 2026
04 septembrie 2026