Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține miercuri, 3 iunie a.c., ora 14:10, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.
UPDATE: „Bună ziua!
Am avut o ședință de lucru cu Premierul Orban și ne-am concentrat pe două teme extrem de importante: fondurile europene și legile justiției. Voi detalia puțin din fiecare temă.
Fondurile europene – este în discuție o propunere a Comisiei, pe care noi o găsim bună. Asta înseamnă că fondurile multianuale, așa-numitul MFF, vor fi discutate la pachet cu fonduri care sunt destinate pentru revigorarea economică, pentru creșterea rezilienței economice în Uniunea Europeană, cum se spune.
Deci vom beneficia și noi, România, de mai multe fonduri europene decât am avut inițial în plan – inițial, vorbesc până înainte de criză.
Se vehiculează foarte multe variante, se vehiculează foarte multe sume. În realitate, avem de-a face cu un proiect al Comisiei, pe care îl găsim bun, un proiect prin care României i se alocă fonduri importante. Însă urmează fazele de negociere și aici vreau să fim foarte bine înțeleși: acest proiect al Comisiei nu este definitiv, el va fi negociat între liderii statelor și va fi negociat ulterior și în Parlamentele naționale și în Parlamentul European.
Ce vreau să subliniez: noi am analizat toate oportunitățile. Noi vom investi acești bani în proiecte foarte importante pentru România, nu doar revigorarea economică. Deci vor primi și firmele posibilitatea să folosească acești bani, dar – foarte important – vom investi în autostrăzi, vom investi în linii de cale ferată, vom investi în proiecte de energie regenerabilă, vom îmbunătăți sistemele publice, vom investi bani importanți în sistemul de sănătate publică, în sistemul de învățământ. Toate aceste lucruri vor fi pregătite în detaliu, dar până atunci noi suntem hotărâți să ne batem cu toții pentru a primi o alocare cât se poate de substanțială pentru România, iar prima etapă în care vom negocia aceste chestiuni se va desfășura în 18-19 iunie, când vom avea Consiliul European, în format videoconferință.
Deci, ne pregătim să atragem fonduri europene substanțiale, pe care le vom investi în beneficiul României și, evident, al românilor.
A doua chestiune, legile justiției – am urmărit, poate și dumneavoastră ați văzut, în spațiul public a început o discuție ciudată. În PSD, și între PSD și sateliții PSD, încep să își plătească polițe. Au fost câteva așa-numite dezvăluiri din perioada când PSD a atacat violent justiția, când PSD a atacat violent legile justiției.
Din fericire, am reușit să oprim o parte din aceste atacuri. Și eu am reușit să duc legile la Curtea Constituțională, Parlamentul a reușit, în special PNL și cu alte partide democratice, să oprească o parte din aceste modificări, dar cert este că cel mai important pas a fost făcut de români.
Acum un an de zile, când i-am chemat pe români la urne, la referendumul pentru justiție, s-au prezentat oamenii în număr mare și au spus clar „STOP!” acestei proceduri de măcelărire a legilor justiției, care fusese inițiată și continuată de PSD.
PSD a încercat să pună piciorul pe justiție! PSD este partidul care încearcă, a încercat, încearcă să frângă independența justiției. Or așa ceva nu se poate!
Faptul că acum au început unii cu alții să își plătească polițe este o chestiune care ține, poate, de cancan. Dar pentru omul de rând și pentru România nu iese nimic de aici.
Fapt este că aceste legi ale justiției trebuie reparate. Și aceasta a fost discuția pe care am avut-o cu Premierul. Este nevoie de un pas hotărât și curajos. Guvernul va veni cu inițiativă legislativă pentru a repara legile justiției.
Trebuie să ducem la bun sfârșit, dragi români, ceea ce am început acum un an de zile, la referendum, când am oprit această măcelărire a legilor justiției. Dar ele sunt în funcțiune și sunt imperfecte. Trebuie continuată această procedură.
Așadar, în săptămânile următoare vor avea loc consultări. Și eu voi avea consultări cu specialiști din domeniul justiției, cu politicieni. Guvernul va lucra la proiecte de legi și vor fi înaintate Parlamentului pentru a fi reparate aceste legi ale justiției, pentru a fi în conformitate cu ceea ce, în definitiv, doresc românii și s-au exprimat foarte clar la referendum.
Nu pot să închei fără să fac o mențiune și despre epidemia, pandemia cu care, din păcate, în continuare ne confruntăm. Am luat măsuri de relaxare și vom lua în continuare, însă atrag atenția: virusul este încă în societate! Este foarte important să fim conștienți de așa-numita noua normalitate în care vom trăi.
Încercăm să relaxăm cât mai mult restricțiile, însă e clar ca acum răspunderea revine fiecărui român. Purtatul măștii, distanțarea, spălatul pe mâini rămân extrem, extrem de importante pentru a nu pierde controlul acum, la sfârșit, asupra acestei epidemii.
Vă doresc tuturor să rămâneți sănătoși!”, a transmis Klaus Iohannis, președintele României.
Știrea inițială
Declarația va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisie în direct și pe site-ul Președintelui României.