Prima pagină » National » Klaus Iohannis: „Putem să revenim la măsuri mai restrictive”
Klaus Iohannis: „Putem să revenim la măsuri mai restrictive”

Klaus Iohannis: „Putem să revenim la măsuri mai restrictive”

09 iul. 2020, 11:45,
în National

Numărul mare de noi infectări în ultimele 24 de ore l-a făcut pe Klaus Iohannis să explice, din nou, românilor, cât de importante sunt regulile trasate de autorități pentru oprirea răspândirii noului coronavirus.

Klaus Iohannis exclude noi măsuri de relaxare și vorbește despre o posibilă introducere a unor restricții, dacă numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus va continua să crească.

„Ne așteptam să intrăm într-o fază de descreștere, nu s-a întâmplat. În situația în care crește numărul de bolnavi, este destul de greu de imaginat cum va arăta o nouă fază de relaxare”, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis.

Iohannis: „Împreună cu românii avem puterea să respectăm normele”

„Eu mă bazez și m-am bazat în toată această perioadă pe ceea ce recomandă specialiștii. Există comisii ale specialiștilor, ei trebuie să analizeze evoluția pandemiei și ei trebuie să vină la politicieni pentru anumite măsuri care se impun de la caz la caz. Este clar că situația în care ne aflăm acum este foarte îngrijorătoare. Sunt în contact și cu guvernanții, și cu specialiștii.

Deocamdată, credem că împreună cu românii avem puterea să respectăm normele și să nu trecem în faze mai complicate administrativ, cum ar fi starea de urgență. Dar, sigur, dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, atunci putem să revenim la măsuri mai restrictive. Eu nu-mi doresc acest lucru, cred că nici românii nu-și doresc acest lucru. Haideți să respectăm normele în vigoare”, a îndemnat, miercuri, șeful statului.

„Am văzut că majoritatea ţărilor care au început măsurile de relaxare a crescut numărul de persoane infectate. Nu îmi doresc să reintroduce restricţii, dar dacă numărul de cazuri creşte în continuare, atunci probabil Comitetul Naţional va începe să propună măsuri restrictive. Românii în cea mai mare parte au reacţionat foarte bine. Din păcate, sunt şi exemple negative, şi persoane simple şi persoane titrate, care nu au înţeles nimic din toată situaţia”, a completat preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis: „Nu putem să închidem ţara şi să plecăm undeva„

Întrebat dacă ar putea fi prelungită starea de alertă, şeful statului a răspuns: „Asta e o discuţie care încă se poartă”.

Pe de altă parte, șeful statului spune că „nu putem închide ţara şi să plecăm altundeva” și tocmai de aceea, este important ca românii să respecte normele de protecţie împotriva COVID-19.

„Riscăm în primul rând să ne îmbolnăvim şi asta e mult mai grav decât orice stare de urgenţă sau discuţie în Parlament. Suntem în plină pandemie. Pe de altă parte, nu putem să închidem ţara şi să plecăm undeva. Aici e ţara noastră, viaţa noastră, aici e economia noastră. Dacă vrem să mişcăm şi economia şi să plecăm şi la munte şi la mare, trebuie să respectăm aceste norme. Rolul autorităţilor e să emită normele. Rolul spitalelor să trateze bolnavii. Dar rolul nostru e să nu ajungem la spital, pentru că e o boală periculoasă”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, aflat în vizită la Institutul Cantacuzino.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Cristela Georgescu a fost audiată marți, 6 octombrie, la DIICOT, în calitate de martor în dosarul în care soțul său, Călin Georgescu, este arestat preventiv. Cristela Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde a fost chemată de procurori în calitate de martor în dosarul […]
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 octombrie 2026
06 octombrie 2026