Prima pagină » National » Klaus Iohannis, reuniune NATO
Klaus Iohannis, reuniune NATO

Klaus Iohannis, reuniune NATO

29 nov. 2019, 15:15,
în National

Preşedintele Klaus Iohannis va participa săptămâna viitoare la reuniunea NATO. Aceasta are loc marţi şi miercuri, la nivel înalt, la Londra.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea se desfășoară în contextul împlinirii a 70 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice. Alături de momentele cu caracter ceremonial programul va include o sesiune de lucru, în cadrul căreia liderii aliaţi vor discuta priorităţile NATO în actualul context internaţional de securitate şi deciziile necesare în vederea continuării procesului de adaptare a Alianţei.

Cu această ocazie, liderii aliaţi vor analiza stadiul de implementare a măsurilor pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, precum şi a celor legate de rolul Alianţei în proiectarea stabilităţii şi acordarea de sprijin statelor partenere. În acelaşi timp, şefii de stat şi de guvern din statele membre aliate vor adopta decizii privind modernizarea NATO şi creşterea rolului său în combaterea actualelor ameninţări şi provocări la adresa securităţii euroatlantice.

„În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia contribuţiile României la NATO, precum şi importanţa fundamentală a unităţii şi solidarităţii aliate şi va expune evaluările naţionale cu privire la evoluţiile de securitate la nivel regional şi global subliniind, în acest context, necesitatea continuării procesului de adaptare a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre”, arată Administraţia Prezidenţială.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit, miercuri, obiectivele României pentru reuniunea NATO

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 august 2026
24 august 2026