Prima pagină » Local » L-au băgat în spital chiar colegii de pahar
L-au băgat în spital chiar colegii de pahar

L-au băgat în spital chiar colegii de pahar

16 nov. 2019, 04:00,
Cristian Hitruc în Local

Un bărbat din Iași a fost transportat de urgență la spital după un conflict violent. Acesta a fost lovit de mai multe persoane, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice.

„În cursul zilei de vineri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului «Sf. Spiridon» din Iași a fost transportat un pacient în vârstă de 31 de ani. Acesta a fost preluat de către un echipaj medical, după un apel la 112. Cadrele medicale au constatat că pacientul era policontuzionat, prin agresiune fizică”, precizează prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

În momentul în care a ajuns la spital, pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial și mai multe contuzii.

„Ajuns la spital, pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial și o serie importantă de contuzii. Acesta a primit îngrijiri și a fost internat. Pacientul va fi ținut sub atentă supraveghere medicală și va fi supus unor investigații mai amănunțite”, adaugă medicul ieșean.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026