Cancan

La ce a fost nevoită Anamaria Prodan să renunțe în urmă cu un an? Soția lui Laurențiu Reghecampf a făcut totul pentru a fi protejată

Publicat: 27 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
La ce a fost nevoită Anamaria Prodan să renunțe în urmă cu un an Soția lui Laurențiu Reghecampf a făcut totul pentru a fi protejată
Astăzi ar fi trebuit ca Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf să se întâlnească la tribunal în primul termen al procesului de divorț, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat

Anamaria Prodan a fost nevoită, în urmă cu un an, să renunțe la un pistol pe care îl deținea. Impresarei i-a fost confiscată arma de către autorități, după ce nu a mai mers să își reînnoiască documentele.

Anul trecut, aceasta a fost citată la Judecătoria Buftea, în dosarul de confiscare specială, procurorii cerând să îi fie confiscat un pistol – model Record de calibru 10x22T. Este o armă neletală, cu bile, însă cine o deține trebuie să aibă permis de port-armă.

Pentru că impresara nu a ajuns să reînnoiască documentele pentru permisul de port-armă, acesteia i-a fost confiscat pistolul, așa cum prevede legea, arată Wowbiz.

Povestea pistolului. Gestul impresarei în perioada când era președinte la Universitatea Cluj

Pe de altă parte, ”povestea” armei nu toată lumea o cunoaște. Anamaria Prodan a avut parte de o perioadă delicată din viața ei, în perioada 2012, când era președinte la Universitatea Cluj. La vremea aceea, echipa de fotbal se confrunta cu probleme mari, iar la câteva luni de zile de la numirea ei pe poziția respectivă, a fost contestată de fani.

Atunci, 200 de ultrași au năvălit în biroul impresarei, după ce se înregistraseră rezultate slabe. Atunci, Anamaria Prodan a scos pistolul și l-a pus pe masă. Pentru că nu s-a simțit în siguranță, impresara a părăsit echipa. La momentul respectiv, aceasta a susținut că autoritățile locale nu doreau să se implice la club.

„Cu mine nu au avut curaj nici măcar să vină foarte aproape de mine. Am avut niște episoade la Cluj… au fost spectaculoase! Aveam permis de port armă și stăteam cu pistolul pe masă. Ia întreabă-i! Le-am zis «Care se apropie, vedem…». Au venit peste mine în birou. 200 erau. Aveam un birou de trei ori cât studioul și au venit pentru că au făcut acel marș de 5-6 mii de oameni să plec din oraș, deci și acolo am făcut istorie. Am scos pistolul pe masă.

Când au deschis ușa și au intrat câtă frunză și câtă iarbă… le era frică tuturor să cheme poliția. Am intrebat cine e șeful și i-am zis să se așeze în fața mea și vorbim dacă avem de discutat ceva. Care se apropie, e problemă mare cu mine. A fost spectacol! Am predat pistolul de frică, să nu cumva să mă enervez vreodată să fac vreo nefăcută”, a povestit impresara în urmă cu câțiva ani.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează, după mai bine de 13 ani de căsnicie. Bărbatul are în prezent o altă relație și așteaptă chiar și un copil. Tânăra alături de care formează o relație se numește Corina, iar aceasta este gravidă în trei luni.

Reghecampf recunoaște și că se află într-o perioadă delicată din viața sa:

”Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu.

Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional.

Referitor la informațiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi și doar El va decide drumul fiecăruia!”, a spus Laurențiu Reghecampf, soțul impresarei.

Adauga un comentariu