Prima pagină » Razboi în Ucraina » La Forumul de la Davos, preşedintele Poloniei a cerut „arme, arme şi iar arme” pentru Ucraina
La Forumul de la Davos, preşedintele Poloniei a cerut „arme, arme şi iar arme” pentru Ucraina

La Forumul de la Davos, preşedintele Poloniei a cerut „arme, arme şi iar arme” pentru Ucraina

17 ian. 2023, 14:40, 10 ,
în Razboi în Ucraina

În cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, care se desfăşoară în perioada 16-20 ianuarie 2023, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda a cerut arme pentru armata ucraineană.

La Forumul Economic Mondial de la Davos participa mai mulţi reprezentanţi din lumea afacerilor şi finanţelor, politicii, mass-media, mediul academic şi societatea civilă. Acesta se desfăşoară sub sloganul ”Cooperare într-o lume fragmentată”.

Preşedintele Poloniei a cerut „arme, arme şi iar arme” pentru Ucraina

„A existat un singur mesaj: arme, arme şi iar arme. Acesta este cel mai important element al acestui joc”, a declarat prședintele Poloniei Andrzej Duda, aflat la Forumul Economic Mondial de la Davos.

El a insistat și a spus că aliaţii europeni trebuie să furnizeze mai rapid Kievului armament, inclusiv tancuri, transmite dpa.

El le-a reamintit participanţilor la secţiunea „În apărarea Europei” a Forumului Economic Mondial promisiunea recentă a Poloniei de a le trimite ucrainenilor „circa 14” tancuri Leopard, de fabricaţie germană.

„Sperăm şi încercăm să organizăm un sprijin mai amplu pentru Ucraina. Aşadar, sperăm că sunt câţiva parteneri, câţiva aliaţi care vor da Ucrainei tancuri. (…) Sperăm că va participa şi producătorul acestor tancuri”, a adăugat şeful statului polonez.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat ca aliaţii să furnizeze ţării sale arme mai puternice, inclusiv tancuri Leopart ÎI, considerate vitale pentru recucerirea teritoriilor ocupate de Rusia.

Demersurile sale au avut un oarecare succes, observă dpa. Regatul Unit şi Polonia s-au angajat recent să trimită Ucrainei astfel de tancuri, însă cancelarul german Olaf Scholz este în continuare reticent.

Davos a devenit din ce în ce mai mult subiect de critici, unii acuzând participanţii de elitism şi ipocrizie, de exemplu pentru că au sosit cu avioanele private pentru a discuta despre schimbările climatice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!
Ilie Bolojan a declarat public, în cadrul unei emisiuni la TVR1, că  va crește vârsta de pensionare, vizați fiind membrii MAI, MApN, Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. În schimb, premierul a precizat că nu vor exista schimbări în ceea ce privește norma de hrană a membrilor Ministerului Apărării. Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a […]
Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!
Comentarii
  • Deja este totul pe fata.
    Nebunii WEF vor razboi mondial
    Idiotii de polonezi au sansa nesperata de a inceta sa mai existe ca natiune, cel putin in forma actuala.
    Escaladarea conflictului fara nicio ezitare din partea occidentului nu poate sa duca decat la disparitia omului si a civilizatie de pe planeta.

  • Ii doare pe polonezi la basca de ucraineni. Ei vor Volinia, iar ce mai ramane din Ucraina sa fie protectorat polonez. Este vechiul proiect al maresalului Pilsudski.

  • Un nebun care cere arme si arme in loc sa propună solutii pentru negocieri de pace. Nebuni, nebuni, alt nebun care nu gandeste si vrea sa ne distrugă de tot pe toti

  • Polonezii au fost nebuni mereu. Se cred mai tari decat sunt. De aia au si disparut din istorie ca stat de doua ori pana acuma. Sa-i lasam in nebunia lor. Sa ne vedem de lungu nasului, sa ne catam de treaba noastra, si sa-i ajutam cum putem pe fratii nostrii de dincolo.

  • Hă, hă, hă, să fiți voi sănătoși voinicii mei!!! Sănătoși, sătătoși, da’ treziți-vă, că e groasă. Televiziunea poloneză deja dă prognoza meteo pentru Polonia + Galiția, ca și cum ar fi o singură țară. Pe hartă așa apare. Și ce Galiție! Extinsă. Include și Vintsa și Jitomir. Nici 50 de km până la Kiev.

  • Am uitat să vă spun : include și Cernăuțiul.

  • ptr muilele de mai sus

    Ucraina trebuie ajutata pana rapunem balaurul in ciuda caricilor de mai sus troli rutznaci,mai prosti decat prevede legea!

  • ba ragalie, ala cu balauru, du-te merecenar la zelenki si nu mai plictisi lumea cu tampeniile tale .

  • Adica cum si Cernauti? Or bolunzit? Polonii n-au dreptu sa ia Bucovina de Nord. Acolo-s fratii nostrii.

  • Slaca Ucraini muhe tuturor iubitorilor de orci putleriste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 februarie 2026
19 februarie 2026