Local

La Iași, două persoane au încetat din viață în urma infecției cu COVID-19

Publicat: 31 mart. 2023
_____ Vizualizări 3 Comentarii
La Iași două persoane au încetat din viață în urma infecției cu COVID-19
În data de 29 martie 2023, pe cuprinsul județului Iași au fost confirmate 45 de noi cazuri de COVID-19

În data de 29 martie 2023, pe cuprinsul județului Iași au fost confirmate 45 de noi cazuri de COVID-19. În aceeași dată, două persoane au încetat din viață în urma infecției cu COVID-19

Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică Iaşi, joi, 30 martie 2023, 345 de persoane se aflau în izolare. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis, în total, 128.082 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 80.708 decizii pentru cele din carantină.

Doi ieșeni au încetat din viață în urma infecției cu COVID-19

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în data de 29 martie 2023, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 45 de persoane infectate cu COVID-19. În aceeași zi s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor infectate cu COVID-19.

„Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în data de 29 martie 2023, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 45 de persoane infectate cu Covid-19 din totalul de 533 de testări efectuate. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 18 externări și 13 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 decese în rândul persoanelor confirmate, numărul total de decese fiind 2.587.

În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, menționăm că, în ultimele 24 de ore, echipajele mobile nu au efectuat testări”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași.

Situația paturilor ATI în județul Iași

o imagine cu un pacient
În data de 29 martie 2023 s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor infectate cu COVID-19

În prezent, în spitalele suport COVID-19 din Iași sunt ocupate 91 de paturi, din care 8 pe secțiile de Terapie Intensivă. În momentul de față, la nivelul spitalelor din Iași sunt libere 15 paturi ATI, un pat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, șase la Spitalul Municipal Pașcani, cinci la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” și trei la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

„La Spitalul Clinic «Dr. C.I. Parhon», centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturile ATI. În momentul de față, nu sunt persoane confirmate pozitiv cu COVID-19 care urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic «Dr. C.I. Parhon» Iaşi.

La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie «Elena Doamna» Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturile ATI. În ceea ce privește zona medicală, menționăm că nu sunt paturi ocupate. În zona ATI Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sfânta Maria» Iași nu sunt ocupate paturile ATI. În ceea ce privește zona medicală Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sfânta Maria» Iași, menționăm că este 1 pat ocupat”, au adăugat reprezentanții DSP Iași.

DSP Iași le recomandă ieșenilor ca în cazul în care apar simptome de îmbolnăvire să se testeze. De asemenea, să se prezinte la medicul de familie, în centrele de evaluare și la centrele de permanență și să nu ia medicamente fără recomandarea medicului. Totodată, se recomandă evitarea spațiilor aglomerate, închise și deschise. Spălarea mâinilor cu apă și săpun și cu substanțe antiseptice este și ea esențială.

Pentru limitarea infecțiilor, ieșenii trebuie să poarte măști de protecție în spațiile aglomerate, mijloacele de transport în comun și în spațiile închise.

Comentarii
Adauga un comentariu