Prima pagină » National » La o școală din Mureș, doi elevi dansează pe bănci, cu profesoara la catedră

La o școală din Mureș, doi elevi dansează pe bănci, cu profesoara la catedră

20 mai 2022, 13:59, 2 ,
în National

Este scandal la o şcoală din Mureş, după ce pe internet au apărut imagini cu doi elevi care făceau acrobaţii pe băncile din clasă. Şi asta chiar de faţă cu diriginta lor, care părea total depăşită de situaţie. Profesoara spune că totul s-a întâmplat în pauză şi le-ar fi atras atenţia copiilor să coboare de pe bănci.

Doi elevi dansează pe bănci, cu profesoara la catedră

Profesoara, devenită între timp şi directoare a şcolii din Valea Largă, Mureş, a fost coregraf fără voie pentru elevii care dansau pe bănci, în timp ce erau acompaniaţi cu ţipete de colegii lor.

„Era în pauză și filmulețul ține 27 de secunde. Li s-a atras atenția să coboare, însă partea aceea nu există. Eram la catedră cu o elevă, îi dădeam explicații și pe urmă li s-a atras atenția. Așa ceva nu se întâmplă în orele de limba franceză sau engleză”, spune directoarea școlii, Petruța Bungardean.

Primarul are şi o explicaţie pentru cele întâmplate. Elevii erau în timpul pandemiei, nu puteau ieşi din clase şi nu aveau unde să îşi consume energia.

„Atunci condițiile sanitare impuneau rămânerea elevilor în clase în timpul pauzelor. Vom lua măsuri legale care se impun”, a declarat Beniamin Pădurean, primarul comunei Valea Largă.

Părinţii spun şi ei că profesorii ar trebui să aibă o atitudine mai fermă, pentru a împiedica astfel de întâmplări.

Până în prezent, situaţia nu a fost clarificată, iar atât elevii cât şi profesoara au scapat nesancţionaţi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Cristela Georgescu a fost audiată marți, 6 octombrie, la DIICOT, în calitate de martor în dosarul în care soțul său, Călin Georgescu, este arestat preventiv. Cristela Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde a fost chemată de procurori în calitate de martor în dosarul […]
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 octombrie 2026
06 octombrie 2026