Fosta mare campioană a României la gimnastică și-a petrecut weekendul la mare alături de prieteni. Lipsită de inhibiții, sportiva a pozat în costum de baie, spre deliciul trecătorilor. La prima vedere pare că pandemia nu a lăsat urme pe trupul Larisei, motiv pentru care, și anul acesta, gimnasta a luat nota zece la proba costumului de baie.
Îmbrăcată într-un costum de baie auriu, Larisa a câștigat din nou locul 1, la priviri de data asta. Ulterior, vedeta a urcat fotografile de senzație și pe Instagram, acolo unde și-a lăsat fanii fără cuvinte. În doar câteva ore de la publicarea fotografiei, Larisa Iordache a adunat mii de like-uri, iar comentariile prin care i se laudă trupul nu sunt nici ele puține.
Agentă de poliție în timpul epidemiei
Cu o problemă ivită la tendonul lui Ahile, parte a piciorului predispusă la leziuni mai ales la sportivii de performanță, bucureșteanca în vârstă de 23 de ani a solicitat câteva zile de concediu pentru a-și trata leziunea. Decizia a fost interpretată și dintr-un unghi eronat.
„Lumea a rămas cu impresia că Larisa a renunțat la uniformă, dar nici vorbă de așa ceva, a avut nevoie doar de câteva zile libere. Nu s-a simțit confortabil când a văzut valul de reproșuri din spațiul public. Ea a revenit repede la secție și muncește până când va fi nevoie de ea”, a povestit, pentru Digi Sport, o apropiată a campioanei europene.