Prima pagină » Actualitate » Laura Cosoi este în doliu! Mama actriței a murit cu câteva zile înainte de Crăciun

Laura Cosoi este în doliu! Mama actriței a murit cu câteva zile înainte de Crăciun

19 dec. 2023, 11:52, 2 ,
în Actualitate

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Laura Cosoi trece prin momente delicate, întrucât mama ei a murit. Anunțul a fost făcut chiar de artistă pe rețelele sociale, fără a oferi însă alte detalii privind cauzele decesului.

„Mămica noastră dragă și bună a plecat la Domnul. Mami, te iubim dincolo de viața asta. Ești în inima noastră”, a fost mesajul postat în dreptul unor fotografii în care aceasta apare lângă mama și sora ei.

Mesajul actriței vine la doar câteva zile de când fanii ei s-au arătat îngrijorați de faptul că nu a mai postat nimic pe rețelele sociale.

„Suntem bine, mulțumim. Nu am mai reușit să postez de câteva zile pentru că în această perioadă îmi place să fiu în offline. Pregătim Crăciunul în avans, întâlnirile cu prietenii, serbările copiilor, bagajele pentru vacanța la cald. Gânduri bune către voi”, scria ea atunci.

Mesajele de condoleanțe nu au întârziat să apară.

„O veste tristă m-a tulburat astăzi… Doamna Ligia Cosoi nu mai este…
Doamna Ligia a fost un etalon al eleganței și feminității, mereu cu un zâmbet blând pe chipul angelic.
A fost un om deosebit cu care am colaborat la multe dintre evenimentele pe care le-am organizat cu ANCAAR – filiala Iaşi.
Dumnezeu să o odihnească în pace, iar Alinei Maria și Laurei Cosoi, să le dea multă putere în aceste momente grele”, a transmis Carmen Gherca, președinte ANCAAR Iași.

Cât de bine se înțelegeau Laura Cosoi și mama ei

Deși Laura Cosoi a crezut că ceva s-a schimbat în relația cu mama ei atunci când a renunțat la dans sportiv, în continuare se înțelegeau foarte bine și erau foarte apropiate.

„Eu întotdeauna am avut o relație bună cu mama. Mai puțin atunci când m-am lăsat de dans sportiv. Nu știu dacă neapărat s-a schimbat foarte mult, nu știu dacă ea mă vede pe mine altfel, dar ceva s-a schimbat.

Sigur nu și-a imaginat deloc această viață cu mine în calitate de mamă. Așa mi-a spus, că nu și-a imaginat că o să am trei fetițe, trei copii. Dar pot spune că e foarte mulțumită că, în continuare, îmi exercit meseria”, povestea, acum ceva timp, Laura Cosoi.

De asemenea, vă aducem aminte că antrenorul Marius Cosoi, tatăl Laurei Cosoi, a murit la sfârșitul lunii noiembrie 2020, în urma infecției cu noul coronavirus.

„Azi, tăticul meu iubit şi bun, a plecat la Domnul. Iar eu nu mai pot de dor…”, a scris actrița la acel moment.

Comentarii
  • nu s a vaginat la timp

  • Dumnezeu să o ierte și să-i odihnească sufletul în pace. Întradevăr a fost o doamnă educată.
    Cât despre Laurica dorim să treacă și peste această durere, dar de nu era mămica să o propulseze pe la București ramânea la stadiul de dans sportiv la care chiar era talentata că la actorie la teatru e slabă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`