Laura Cosoi și soțul său, Cosmin Curticăpean, au avut parte de un weekend plin de emoții și momente importante în familie. Cei doi au participat la Prima Împărtășanie a fiicei lor, Rita, la Paris, și au sărbătorit aniversarea finului lor, Neo. În paralel, vedeta se pregătește să devină mamă pentru a cincea oară.
Momente speciale pentru familia Laurei Cosoi
Perioada pe care o traversează Laura Cosoi este una dintre cele mai frumoase din viața sa. Actrița și prezentatoarea TV, care este însărcinată cu al cincilea copil, a avut parte în ultimele zile de două evenimente importante în familie, petrecute în Franța.
Vedeta și soțul său, Cosmin Curticăpean, au ajuns la Paris pentru a fi alături de fiica lor cea mare, Rita, într-un moment cu o puternică încărcătură emoțională și spirituală. Fetița, care a împlinit recent 8 ani, a primit Prima Împărtășanie într-unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din capitala Franței, Bazilica Sacré-Cœur.
Evenimentul a fost marcat de prezența familiei și a apropiaților, iar Laura Cosoi a împărtășit cu urmăritorii săi imagini și gânduri despre această etapă importantă din viața copilului său.
Vedeta a explicat că pentru ea credința reprezintă un reper esențial în educația copiilor și consideră că această legătură spirituală îi poate ajuta să depășească momentele dificile ale vieții.
„Astăzi a fost o zi plină de emoție, recunoștință și bucurie. Mi se pare atât de important să le insuflăm copiilor convingerea că există un sprijin divin care ne poate călăuzi și ne poate da putere în orice situație: credința în Dumnezeu. Într-o lume care se schimbă atât de repede, credința poate fi un reper, o lumină și o sursă de putere interioară care îi va însoți toată viața. Prima Sfântă Împărtășanie a Ritei a fost mai mult decât o ceremonie frumoasă. A fost momentul în care a pășit într-o nouă etapă spirituală, cu sufletul deschis și plin de inocență. Ne-am bucurat să o vedem înconjurată de familie și prieteni, de oameni care o iubesc și care îi sunt alături în această călătorie“, a transmis Laura Cosoi pe Instagram.
O apariție rară alături de soțul său
Deși formează un cuplu de aproximativ 14 ani, Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean preferă să își țină viața personală departe de atenția publicului. Aparițiile lor împreună sunt rare, motiv pentru care o fotografie realizată la eveniment și publicată de Adela Popescu a atras imediat atenția fanilor.
În imagine, cei doi apar relaxați și zâmbitori, bucurându-se de unul dintre cele mai importante momente din viața fiicei lor. Admiratorii vedetei au remarcat discreția cu care familia a ales să își trăiască momentele importante, departe de expunerea excesivă.
Călătoria în Franța nu a fost dedicată exclusiv ceremoniei religioase a Ritei. Laura Cosoi și soțul său au participat și la aniversarea finului lor, Neo, care a împlinit un an.
Cei doi l-au botezat anul trecut, iar acum au fost alături de familie pentru a marca primul său aniversar. Astfel, weekendul petrecut în Franța s-a transformat într-o adevărată reuniune de familie, plină de emoții și momente speciale.
Laura Cosoi se pregătește să devină mamă pentru a cincea oară
Pe lângă aceste evenimente importante, Laura Cosoi se află în ultimele săptămâni de sarcină și se pregătește pentru venirea pe lume a celei de-a cincea fiice. Nașterea este așteptată în luna iulie.
Înainte de marele moment, vedeta a organizat un eveniment aparte, diferit de tradiționalul baby shower. Ea a ales să transforme întâlnirea într-un „women shower”, dedicat femeilor care au avut un rol important în viața sa.
„Înainte să o întâmpinăm pe cea de-a cincea noastră fetiță, am reinventat puțin conceptul: mai puțin baby shower, mai mult women shower. Mi-am dorit să marchez acest moment printr-o întâlnire autentică, alături de femeile care mi-au fost aproape în diferite etape ale vieții. Femei care m-au inspirat, m-au susținut, m-au făcut să râd și care, într-un fel sau altul, au contribuit la femeia care sunt astăzi”, a scris vedeta pe rețelele sociale.