Lavinia Petrea a bifat o nouă aniversare în vacanță, în brațele soțului, alături de cei trei copii pe care îi au împreună. Întreaga familie și-a făcut un obicei din a petrece vacanța de vară în perioada în care este ziua de naștere a știristei. Cât despre soțul Laviniei Petrea, acesta este procuror și au aniversat 11 ani de căsnicie pe 6 iunie.
Lavinia Petrea, în vârstă de 42 de ani, este născută în aceeași zi cu colegul ei de la Știrile Pro TV, Mihai Dedu (57 de ani). Ultima aniversare a găsit-o fericită, cu brațele pline de copii și de mână cu soțul ei, procurorul Romulus Varga. iar de curând, cei doi au sărbătorit 11 ani de căsnicie, potrivit LPF.
Lavinia Petrea, aniversare în vacanță, în brațele soțului
Se pare că Lavinia Petrea a transformat în obicei vacanța anuală din luna iulie, pentru că această perioadă include ziua ei de naștere. În ultimii ani, știrista de la Pro TV s-a aniversat peste hotare, înconjurată de cele mai dragi ființe din viața ei, soțul și cei trei copii. În 2024, blondina a avut și o rugăminte pentru cei peste 100.000 de fani de pe Instagram, îndemnându-i să susțină un demers nobil.
„Ziua mea este mâine (n.r. – 10 iulie 2024) și mă găsește exact cum îmi doream. Dar e ceva ce îmi doresc de ziua mea. Să știu că cei 12 copii care se află într-un orfelinat, în sectorul 5, vor ajunge într-o casă de tip familial. Dacă dorești să îmi oferi în mic dar de ziua mea, poți să o faci și așa”, a fost mesajul Laviniei, însoțit de o poză splendidă, în care este încojurată de cei trei copilași ai ei.
Într-o altă imagine, prezentatoarea știrilor Pro TV apare la plimbare, ținută în brațe de soțul ei, și trebuie să recunoaștem că Lavinia arată ca o puștoaică, deși a trecut prin trei nașteri. A purtat un top, pantaloni scurți, un coșuleț din rafie și părul strâns în coc. Atât de simplu, atât de șic! În ceea ce privește aniversarea de anul acesta, cu siguranță împlinirea celor 43 de ani o va prinde de asemenea peste hotare, înconjurată de soț și cei trei copii.
Cine este soțul Laviniei Petrea
Lavinia Petrea și Romulus Dan Varga au împlinit 11 ani de căsnicie pe 6 iunie 2025, iar povestea lor de dragoste a fost binecuvântată cu trei copii superbi: Mathias (10 ani), Klara (8 ani) și Karin (6 ani). Lavinia nu și-a expus foarte mult relația, mai ales că partenerul ei are o meserie care impune discreție, dar de multe ori știrista nu se poate abține să nu îi declare dragostea pe Internet.
Romulus Varga este cu 6 ani mai mare decât Lavinia și este procuror în cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General. Magistratul a instrumentat unele dintre cele mai importante și mediatizate dosare, printre care cel al dispariției Elodiei Ghinescu sau „Hexi Pharma”, dosarul dezinfectanților diluați. În cazul Elodia Ghinescu, Romulus Varga a obținut condamnarea soțului acesteia, polițistul Cristian Cioacă, la 21 de ani de închisoare.