17 noiembrie 1939. Naziştii reprimau dorinţa de libertate a studenţilor din Praga ocupată. Ironie meritată a sorţii, într-un cerc care se închidea după exact 50 de ani, în 17 noiembrie 1989, 15.000 de studenţi aveau să manifeste împotriva regimului comunist tot din Cehoslovacia. Un cerc care a început şi s-a încheiat într-un punct de suprapunere simbolică a două regimuri totalitare care s-au deosebit doar prin denumire.
Studenţii au reprezentat întotdeauna avangarda luptei pentru libertate. Libertatea de exprimare, libertatea de alegere, libertatea de a fi educat. Libertatea de a avea o şansă. Prin evoluţia pe care le aduce, generată de asocierea proprie dintre energia tinereţii şi idealurile pe care educaţia ţi le oferă, generaţii de studenţi au avut măcar un moment de revoltă împotriva unui sistem care le zidea idealurile într-o închisoare fără ferestre.
De aceea, 17 noiembrie reprezintă, în referinţa simbolistică, recunoaşterea oficială a rolului pe care dintotdeauna studenţii l-au avut în apărarea democraţiei, a statului de drept şi a libertăţii. De 85 de ani, 17 noiembrie reprezintă Ziua Internaţională a Studenţilor.
Tot un 17. Românesc de această dată. Un 17 din anul al III-lea al studenţiei mele, ultima generaţie de studenţi care a absolvit în perioada ceauşistă. Da, şi noi am avut momentul nostru de revoltă împotriva tăcerii, a zidurilor, a întunericului, a frigului. La Iaşi, 17 februarie 1987. O revoltă a cărei energie a fost îmbrăţişarea studenţilor din Copou cu cei din Tudor.
Si care se adaugă celor din 1956 şi 1968, toate într-o perioadă de represiune completă a libertăţii, cu tot ceea ce înseamnă „completă” în sensul sinistru. O perioadă în care o vorbă, pur şi simplu ad litteram, rostită aiurea sau nu, putea însemna sfârşitul. Al meu, al tău, al fiecăruia. De aceea, toate aceste mişcări prin care vocile studenţilor s-au făcut auzite, uneori şi ascultate, sunt creaţia forţei tinereţii pure, încrezătoare, ideale şi idealiste, inocente în constrângeri sau tăcere şi dezgustate de izolare. Aceste mişcari sunt creaţia unei tinereţi educate, care a transformat zidurile închisorilor minţii în ferestre către orizont, iar nebunia frumoasă a vârstei în responsabilitatea gestului.
Studenţia este o perioadă irepetabilă în viaţa oricui a trăit-o efectiv, nu doar scriptic sau doar pentru o evidenţiere într-un CV. Este irepetabilă prin experienţe, prin asocieri de idei, trăiri, înţelesuri. Prin entuziasmul prieteniilor. Posibil irepetabilă prin învăţăminte, dar sigur irepetabilă prin vârstă. Oricât te-ai reîntoarce la ea, oricât ai dori să îi reiei fiorul, nu vei mai reuşi ca atunci când studenţia a fost să fie. De aceea, tocmai această irepetabilitate nu îti dă voie să o ratezi. Si, din nou, tocmai această irepetabilitate mă obligă, în cel mai profund mod, să îi respect pe cei care şi-au riscat sau şi-au pierdut studenţia prin revolta împotriva tăcerii.
Din 17 februarie 1987 am avut un motiv în plus să spun cu mândrie că am fost student. De atunci şi acum pot să spun că am trăit studenţia din plin şi, îmi place să cred, o mai fac de fiecare dată când le vorbesc studenţilor mei despre acei studenţi dintr-o zi de 17.
Da, studenţia este irepetabilă. Si poate face irepetabilă istoria.
La mulţi ani tuturor studenţilor de acum, de ieri, de oricând!
La mulţi ani tuturor celor care au rămas în suflet cu credinţa studentului că poate schimba lumea!