Prima pagină » Local » Liderul grupului consilierilor județeni PNL Iași, Costel Dolachi, este noul subprefect al județului – FOTO

Liderul grupului consilierilor județeni PNL Iași, Costel Dolachi, este noul subprefect al județului – FOTO

03 nov. 2023, 11:09,
în Local

Costel Dolachi este licențiat în Studii Economice și a absolvit studiile de master în domeniul Managementului. În perioada 2004 – 2016, acesta a acumulat o experiență consistentă în domeniul privat activând ca economist și director economic, dobândind experiență în accesarea fondurilor europene.

În perioada 2016 – 2023 a activat în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale unde a ocupat funcții de expert, director Centru Regional și director Oficiu Județean, precizează un comunicat emis de Departamentul de comunicare al PNL Iași.

“Mă onorează și mă responsabilizează susținerea colegilor mei din PNL Iași pentru ocuparea poziției de subprefect și voi urmări să-mi îndeplinesc cu bună-credință atribuțiile acestui mandat. Prin natura profesiei și prin faptul că am fost în ultimii ani consilier județean, am ajuns să cunosc foarte bine proiectele, provocările și oportunitățile pe care le are județul, iar această funcție publică va fi ocazia de a adresa cu onestitate și transparență toate aceste aspecte esențiale pentru dezvoltarea Iașului. Vreau să îi mulțumesc, în numele tuturor colegilor mei, domnului Marian Grigoraș, pentru tot ceea ce a făcut pentru județul Iași și pentru sprijinul permanent acordat tuturor celor care au apelat la expertiza dumnealui.

În misiunea mea îmi propun să continui buna tradiție a colaborării cu cetățenii, instituțiile publice, ONG-urile și mediul privat pentru că Instituția Prefectului județului Iași trebuie să rămână un loc al dialogului al sprijinului reciproc și un model al deschiderii către soluții. Biroul meu va avea ușa deschisă pentru toate problemele județului nostru a căror rezolvare depinde de efortul și implicarea noastră. Sunt încrezător că mă voi integra foarte bine în noua echipă de la Prefectura Iași, că vom lucra împreună în mod onest și eficient și că vom îndeplini așteptările ieșenilor. Vă mulțumesc pentru încredere!”, a declarat Costel Dolachi, noul subprefect al județului Iași

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026