Prima pagină » Actualitate » Ligia Deca speră să nu fie declanșată greva generală anunțată de sindicatele din învățământ
Ligia Deca speră să nu fie declanșată greva generală anunțată de sindicatele din învățământ

Ligia Deca speră să nu fie declanșată greva generală anunțată de sindicatele din învățământ

16 mai 2023, 22:00, 1 ,
în Actualitate

Ligia Deca, apel către profesori care intenționează să intre în grevă miercuri, timp de două ore, să supravegheze copiii, chiar dacă nu țin orele. Ministrul a mai adăugat că susține revendicările profesorilor și că reprezentanții Coaliției își vor ține promisiunea și vor majora salariile profesorilor.

„Fac apel pe această cale la cadrele didactice care trebuie să desfășoare protestul la școală să supravegheze elevii chiar dacă nu țin orele, pentru că este absolut normal ca să nu avem sincope în procesul educațional și să nu aducem nici necazuri familiilor care știu că au copiii la școală în acel intervar orar. Fac apel la cadrele didactice care știu că sunt extrem de responsabile”, a mai spus ministrul.

Ligia Deca spune că speră să nu fie declanșată greva

Liga Deca speră să nu fie declanșată greva generală anunțată de sindicatele din învățământ și spune că s-a întâlnit cu liderii sindicatelor săptămâna trecută și a discutat pentru a rezolva problemele.

„Eu încă sper că nu ajungem în situația în care această formă de protest să fie declanșată. Am avut o întâlnire cu liderii sindicatelor pe 9 mai săptămâna trecută. Am discutat de ce putem face noi, de la Minister, pentru ca nemulțumirea să scadă și să nu existe premisele pentru un astfel de gest. Multe dintre lucruri nu țin de Ministerul Educației deloc. Mâine o să avem o nouă întâlnire cu liderii sindicatelor din preuniversitar, pentru că avem un proces pe care vrem să-l demarăm, negocierea contractului colectiv de muncă. Sunt incluse o serie de chestiuni care țin de concedii, faclități, măsuri de sprijin și sperăm să aibă loc și întâlnirile cu reprezentanții Guvernului care pot să avanseze discuții și vizavi de grila salarială, pentru că acolo este chestiunea care doare cel mai tare. Sunt un mare susținător al revizuirii grilei salariale, în așa fel încât debutantul în învățământ să fie motivat să rămână în învățământ”, a mai explicat Ligia Deca.

Ministrul susține că este de acord ca un profesor debutant să aibă salariul mediu pe economie și anunță că s-a lucrat la grila de salarizare pentru a negocia.

„Sunt de acord. Absolut. Am și lucrat împreună spre finalul anului trecut și începutul acestui an împreună cu sindicatele, s-a făcut un grup de lucru la Ministerul Educației pentru a construi propunerile de grilă de salarizare pentru sectorul învățământ, cu care să putem merge la negocierea pe legea salarizării publice. Le-am transmis către Ministerul Muncii, ele sunt semnate de reprezentanții ministerului si de cei ai federațiilor. Cred că orice reformă în educație are nevoie de cadre didactice motivate, pentru a le reda si prestigiul, pentru a avea și acel respect în societate pe care ni-l dorim cu toții pentru profesori. Avem nevoie ca salariile să fie unele decente. Această promisiune a salariului debutantului în învățământ la nivelul salariului mediu pe economie a fost făcută de către reprezentanții Coaliției și eu cred că este o promisiune care va fi respectată. Acum, calendarul de elaborare a legii salarizării, modul în care se vor desfășura negocierile sunt atributul ministerului care gestionează acest proces”, a mai explicat ministrul.

Ligia Deca: „Copiii să poată merge la școală în mod normal”

Cu privire la greva generală, Ligia Deca s subiniat că își dorește ca luni, copiii să poată merge la școală și să nu se ajungă până acolo.

„Din nou, sper să nu ajungem în situația în care să avem grevă generală luni și copiii să nu poată merge la școală. Eu îmi doresc ca luni copiii să poată merge la școală în mod normal”, a reiterat ministrul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă
Atacul armat de la Casa Albă a fost precedat de o declarație șocantă. Evenimentele dramatice petrecute la Cina Corespondenților de la Casa Albă au fost marcate nu doar de atacul armat în sine, ci și de o serie de momente neobișnuite care au avut loc înainte și după incident. Declarațiile și reacțiile unor oficiali prezenți […]
Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 aprilie 2026
28 aprilie 2026
Articole similare
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
02:00
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
02:00
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
02:00
FOTO Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
02:00
FOTO Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
02:00
FOTO Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
02:00
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
02:00
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
02:00
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre
02:00
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre
INVOLUȚIE
02:00
INVOLUȚIE