„Lista de dorinţe” a Ucrainei în ceea ce priveşte armele furnizate de Occident include avioane de luptă, a declarat miercuri la CNN ministrul apărării Oleksii Reznikov, după ce SUA şi Germania au anunţat că vor trimite tancuri de luptă, răspunzând unei solicitări pe care Kievul o făcea de mult timp.
„Am trimis anul trecut o listă de dorinţe lui Moş Crăciun, iar avioanele de vânătoare au fost, de asemenea, incluse pe această listă de dorinţe”, a declarat Oleksii Reznikov.
Prima prioritate a guvernului său o reprezintă sistemele de apărare aeriană
El a precizat însă că prima prioritate a guvernului său o reprezintă sistemele de apărare aeriană, astfel încât să poată împiedica Rusia să efectueze atacuri aeriene şi cu rachete.
„Trebuie să ne închidem cerul, să ne apărăm cerul. Aceasta este prioritatea numărul unu. După aceea, trebuie să obţinem mai multe vehicule înarmate, tancuri, sisteme de artilerie, UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) etc., etc. Avem oameni, dar avem nevoie de armament”, a punctat ministrul apărării din Ucraina.
Anterior, şi ministrul ucrainean de externe, a sugerat, într-o postare pe Twitter în care mulţumea Poloniei pentru tancuri, că următorul pas ar trebui să fie avioanele de luptă.
Ucraina va face acum presiuni pentru avioane de luptă
Forţele aeriene ucrainene au o flotă de avioane de vânătoare îmbătrânite, din epoca sovietică, care au ieşit de pe linia de asamblare înainte ca Kievul să-şi declare independenţa, în urmă cu mai bine de 31 de ani. Avioanele de război sunt folosite acum pentru misiuni de interceptare şi pentru a ataca poziţiile ruseşti.
Ucraina va face acum presiuni pentru avioane de luptă occidentale de generaţia a patra, cum ar fi F-16 din SUA, după ce şi-a asigurat aprovizionarea cu tancuri de luptă principale, a declarat miercuri şi un consilier al ministrului ucrainean al apărării, Iuri Sak, citat de Reuters.
„Dacă le primim (avioanele de luptă occidentale – n.r.), avantajele pe câmpul de luptă vor fi pur şi simplu imense… Nu este vorba doar de F-16 (avioane de luptă multirol americane): avioane de a patra generaţie, asta ne dorim”, a explicat Sak.
Sprijinul militar occidental a fost vital pentru Kiev şi a evoluat rapid în timpul războiului. Înainte de invazie, chiar şi ideea de a furniza ajutor letal Ucrainei era foarte controversată, dar de atunci livrările occidentale au spulberat tabu după tabu.
„Nu au vrut să ne dea artilerie grea, apoi au făcut-o. Nu au vrut să ne dea sisteme Himars, apoi au făcut-o. Nu au vrut să ne dea tancuri, acum ne dau tancuri. În afară de armele nucleare, nu a mai rămas nimic ce nu vom primi”, a punctat Sak.