Liviu Dragnea a declarat astăzi, la sediul instanței supreme, că încă mai crede că un om nu poate fi condamnat decât de o instanță constituită legal.
„Am crezut și încă mai cred că un om nu poate fi condamnat decât de o instanță constituită legal. (…) Știu că s-a spus în presa că vreau a ies cu orice preț de la închisoare. Puteam plăti un preț, dar nu am a vrut. Cred că și eu am dreptul la un proces echitabil ca orice om”, a spus Dragnea la sediul ÎCCJ.
Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.
În cererea care a fost depusă la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie de avocaţii lui Dragnea se arată că fostul lider PSD formulează contestaţie la executare.
„Din Decizia CCR nr 417 din 03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentinţa penală prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate şi pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentinţe (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latură penală) a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, adică de o instanţă care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se arată în cererea depusă la ICCJ.