Liviu Vornicu: A fi sau a nu fi partener strategic în Africa!!!

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, prezintă câteva din criteriile pe care le au în vedere statele africane pentru alegerea viitorilor parteneri externi.

În contextul în care confruntările și tensiunile geopolitice se adâncesc de la zi la zi, principalele puteri globale își îndreaptă atenția către continental african. Pe cealaltă parte, liderii africani sunt forțați de noile conjuncturi să facă alegeri strategice bazate pe modelele lor de dezvoltare. Pentru acești lideri este primordial să selecteze parteneriate, care să-i sprijine în înfăptuirea promisiunilor din campania electorală, în special cele legate de dezvoltarea economică și să stabilească obiective cuprinzătoare pentru îmbunătățirea performanțelor. Sunt conștienți că doar succese și realizări semnificative le pot garanta menținerea pe poziții politice înalte la următoarele scrutinuri electorale.

RomaniaTV

Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend

Observatornews.ro

Record pe piaţa muncii din România: cei mai mulţi angajaţi din ultimii 17 ani. Dar şi printre cei mai prost plătiţi din UE

Pentru realizarea sarcinilor asumate, liderii africani explorează modalități de colaborare externă eficientă care să-i ajute să transforme resursele neexploatate, să modernizeze agricultura, să aducă plus-valoare prin industrializare și, desigur, să creeze locuri de muncă pentru tineri și pentru noua generație în creștere. În opinia specialiștilor, acești liderii trebuie să acționeze cu înțelepciune și să aleagă parteneri externi autentici care să le ofere sprijinul necesar pentru dezvoltarea continentului african în interesul populației sale de 1,3 miliarde de locuitori.

În acest stadiu al dezvoltării Africii, experții consideră că este necesară examinarea cu atenție a modului în care schimbările geopolitice influențează unitatea și dezvoltarea Africii, precum și impactul acestora asupra țărilor africane de pe întregul continent. Mai precis, este momentul unei analize a proceselor de dezvoltare și revizuirea obstacolelor, a unui control și a unei monitorizări a investitorilor străini pentru determinarea rolului lor în dezvoltarea Africii.

Cu toate că se încearcă o mascare subtilă, studiile de specialitate ne prezintă indicii evidente că Africa este puternic divizată, iar numeroasele conflicte, ce o macină, afectează puternic evoluția acesteia. Deși au trecut mai bine de 60 ani de la declararea independenței politice a Africii de către Organizația Națiunilor Unite, continentul african este încă departe de a-și atinge statutul economic, în ciuda resurselor naturale și umane uriașe, resursele sunt în mare parte neexploatate, în timp ce aproximativ 60% din populație este săracă.

Unii spun că atitudinile și abordarea liderilor frânează dezvoltarea în Africa, alții dau vina pe factorii externi, inclusiv pe relațiile opace adoptate de partenerii străini. În multe cazuri, liderii africani continuă să aibă puternice relații bilaterale cu fostele lor puteri coloniale, iar Rusia și China critică aceste parteneriate. Dacă statul chinez este îndreptățit să enunțe aceste critici, deoarece a acordat multor țări africane un sprijin substanțial în modernizarea infrastructurii, nu același lucru putem spune și despre  Rusia, care s-a angajat să susțină Africa doar în lupta împotriva „neocolonialismului”.

Anul trecut Institutul Sud-african pentru Afaceri Internaționale a publicat un raport de politici privind relațiile dintre Rusia și Africa. Acest raport a remarcat aspecte ale declarațiilor despre anticolonialism și a descris modul în care aceste surse de solidaritate sunt transmise de elitele rusești către publicul african. Totodată, raportul subliniază că dorința crescândă a Rusiei de a avea cât mai multă influență în Africa reprezintă un factor de instabilitate și că abordarea sa în materie de guvernanță încurajează practici dăunătoare, cum ar fi cleptocrația și autocrația. Mai mult, se consideră că Moscova face curte elitelor africane doar pentru a-și servi propriile interesele. Chiar dacă în contextul unei noi ordini geopolitice multipolare, imaginea de cooperare a Rusiei ar putea fi considerată extrem de atrăgătoare, se bazează doar pe iluzii create de o propagandă bine pusă la punct.

Specialiștii africani sunt de părere că raportul prezintă elemente pertinente, deoarece Rusia este un jucător economic foarte mic pe piața africană. De exemplu la nivelul anului 2021 volumul schimburilor comerciale dintre Rusia și statele africane a fost de 17 miliarde de dolari, adică aproximativ egal cu al Turciei, jumătate din cel al Statelor Unite și de multe ori mai mic decât cel al Chinei și al Uniunii Europene. Chiar dacă ar fi loc de creștere, sancțiunile impuse Federației Ruse fac acest lucru mai dificil.

Cu toate că propaganda anti-occidentală este încă predominantă în mesajele Rusiei către Africa și încă are o anumită relevanță și rezonanță, liderii africani consideră că statele lor au nevoie de comerț și de investiții mai mult decât sloganuri, care reprezintă doar o simplă retorică politică, ce nu poate schimba soarta economică a continentului. Astfel inabilitatea strategică a Moscovei și relațiile sale opace și dominante au tendința de a afecta negativ evoluțiile durabile în Africa.

În ciuda respectului pe care unii lideri africani îl au pentru Rusia, mulți dintre ei sunt de părere că aceasta nu este o putere de prim rang. Argumentele lor se bazează pe faptul că indexul calității vieții plasează Rusia doar pe locul 70 la nivel mondial, iar în ceea ce privește inovarea, statul rus este în cel mai bun caz o putere de nivel mediu, în ciuda calității intelectuale a populației sale. Cu toate acestea, elitele africane sunt de acord că țările lor trebuie să profite de oportunitățile de investiții oferite de Federația Rusă.

Din acest motiv, Statele Unite, Uniunea Europeană, China și chiar și statele din Golf abordează Africa din diferite unghiuri, dar se concentrează în principal asupra modului în care își pot extinde prezența economică pe continent. De exemplu, în urma precedentului summit UE-UA, cele două părți au ajuns la un consens cu privire la o serie de proiecte de infrastructură și de investiții. UE are deja un program de investiții despre care afirmă că ar crea legături, nu dependențe, la un cost de 300 de miliarde de euro (340 de miliarde de dolari) pentru a finanța noi inițiative de investiții similare cu Inițiativa “Belt and Road” a Chinei. Totodată, chinezii s-au angajat în modernizarea pe scară largă a infrastructurii în întreaga Africă.

În timp ce puterile globale concurente continuă să curteze Africa, miza geopolitică a Rusiei pe continentul african este abia perceptibilă. De exemplu, investițiile directe rusești în Africa sunt semnificativ mai mici decât cele din Europa și America de Nord, însumând mai puțin de 1%. De asemenea, asistența directă din partea Rusiei este redusă, în mare parte simbolică și ia frecvent forma unor donații în natură pentru crize umanitare sau a unor iertări de datorii. În plus, în comparație cu marii parteneri comerciali ai Africii, cum ar fi Europa și Statele Unite, schimburile comerciale dintre Rusia și Africa în 2020 au totalizat doar 14 miliarde de dolari, adică aproximativ 2 % din comerțul global al continentului.

Experții apreciază că în actuala conjunctura geopolitică Rusia ar putea să pătrundă mai bine pe continentul african, doar ajutând statele Africii în tranziția către economii bazate pe cunoaștere prin promovarea acordurilor de transfer de tehnologie. Rușii ar putea câștiga mai mulți parteneri de pe continent investind în mai multe colaborări în domeniul cercetării și dezvoltării. Astfel de parteneriate ar revoluționa economia africană, iar o Africă mai bogată ar fi un lucru pozitiv pentru investitorii ruși. Chiar dacă investițiile Rusiei pe continentul african nu sunt la nivelul celor din China, se pare că există nenumărate oportunități pentru statul rus să devină un jucător important.

Retorica colonialismului folosită obsesiv de propaganda Federației Ruse își pierde treptat din adepți, deoarece, la drept vorbind, colonialismul nu este un fenomen nou și nici nu este un fenomen exclusiv al europenilor. Mai mult, istoria consemnează numeroase exemple de europeni care au colonizat teritorii predominant albe în Europa. În altă ordine de idei, chiar dacă cei mai mulți oameni ar prefera suveranitatea în locul dominației coloniale, nimeni nu poate demonstra că statutul colonial împiedică creșterea economică, deoarece sunt exemple de colonii din Africa, care au cunoscut o creștere mai rapidă în timpul epocii coloniale. În opinia specialiștilor este mai important a se acorda o prioritate mai mare bunei guvernări decât suveranității naționale, căci este mai bine să fii sub dominația unor colonizatori binevoitori decât să fii subiectul asupririi unui dictator.

Numeroși experți africani avertizează oficialii ruși, că legaturile stabilite în perioada sovietică și nostalgia pentru fosta Uniune Sovietică se estompează odată cu generația de lideri africani care a beneficiat de ea. Acest fapt continuă să submineze percepția relevanței și utilității Rusiei pentru Africa, în special în rândul noii generații de lideri, deoarece generațiile africane mai tinere, care reprezintă o parte considerabilă din populația continentului, au crescut în perioada în care Rusia avea doar o aparență a gravității fostei Uniuni Sovietice.

Pe scurt, dacă Rusia dorește să-și recâștige influența în Africa și să aibă un cuvânt de spus în competiția aprigă cu China, Statele Unite și Uniunea Europeană, ar trebui să ia în serios inițiativele sale de politică economică externă, în timp ce caută o poziție asertivă pe scena mondială. În trecut, retorica anti-occidentală a funcționat ușor în construirea alinierii, dar în prezent majoritatea continentului se concentrează în mare parte pe democratizare și emancipare economică.