Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, relatează pe scurt câteva aspecte legate de noua direcție strategică a statului indian.
Strategiile de politică externă implementate de Statele Unite și aliații săi par din ce în ce mai mult a fi fost gândite de amatori. Renumiți experți internaționali au ajuns la concluzia că sancțiunile impuse Federației Ruse nu numai că nu au slăbit economia rusă, dar au și întărit relațiile ruse cu state aflate pe poziții de adversitate cu occidentul. După China, sancțiunile au împins în brațele Rusiei o altă putere nucleară, India.
Potrivit declarațiilor oficialilor indieni, în 2023 comerțul dintre India și Rusia a depășit 50 de miliarde de dolari stabilind un nou record cu o sumă astronomică. Acest lucru a venit în contextul în care giganții sud-asiatici și eurasiatici și-au adâncit legăturile, în ciuda încercărilor majore ale Statelor Unite de a preveni acest lucru.
În anul care tocmai s-a încheiat guvernele occidentale au asistat neputincioase la transformarea relației dintre India și Rusia într-un parteneriat strategic special și privilegiat. Această transformare a fost rezultatul relației stabile dintre cele două state din ultimele decenii, cultivate cu atenție de conducerile ruse și indiene și bazate în primul rând pe legături puternice între oameni.
După semnarea la Moscova la sfârșitul lunii decembrie 2023 a acordului de dezvoltare a proiectului nuclear Kudankulam, liderii indieni au declarat că în următorii câțiva ani comerțul bilateral dintre statul indian și cel rus poate crește de la 50 de miliarde de dolari, cât este în prezent, la 100 de miliarde de dolari. În plus, oficialii indieni au reiterat că vor susține toate demersurile Rusiei pe perioada în care aceasta va deține președinția BRICS, adică de la 1 ianuarie 2024. De asemenea, au indicat că India și Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU), formată din Rusia, Kazahstan, Belarus, Armenia și Kârgâzstan, vor începe negocierile privind un acord de liber schimb la începutul anului 2024.
Faptul că înalți oficiali indieni au vizitat Moscova în ultima săptămână a anului pentru a se întâlni cu lideri ai Federației Ruse, demonstrează importanța pe care India o acordă relației sale cu Rusia, spre marea frustrare a S.U.A. Toate aceste schimbări în dinamica polilor de putere economică mondială au avut loc în pofida solicitărilor guvernului american către guvernele străine, inclusiv a Indiei, de a-și diminua relațiile comerciale cu Rusia, pentru a ajuta eforturile S.U.A. în încercarea sa de a izola statul rus.
De la începutul conflictului din Ucraina, administrația americană a încercat să perturbe economia Rusiei prin sancțiuni și măsuri de control al exporturilor, ceea ce a creat obstacole în relațiile comerciale ale Indiei cu Federația Rusă. Ambele țări au recunoscut că plăți de miliarde de dolari au fost blocate în bănci din cauza dificultăților de transfer de plăți create de sancțiuni. Totodată guvernul de la New Delhi și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la restricțiile de import impuse de occident asupra diamantelor rusești, deoarece au creat mari probleme sectorului economic indian specializat pe astfel de produse. Rusia și India se completează reciproc în industria diamantelor, prima fiind cel mai mare producător la nivel global, în timp ce cea de-a doua este principalul exportator mondial de diamante prelucrate.
De asemenea, sectorul militar indian a fost puternic afectat de sancțiunile impuse Rusiei. La începutul anului 2023 întârzierile exporturilor de tehnică militară rusă către India au fost intens dezbătute în parlamentul indian, deoarece sancțiunile occidentale asupra complexului militar-industrial rusesc au fost cauza principală a întârzierilor.
În decembrie 2021 Rusia și India au semnat un acord privind programul de cooperare tehnică militară pentru o perioadă de zece ani. Acest acord prevedea producția sub licență a tancurilor T-90 și a avioanelor de luptă Su-30 MKI, precum și vânzarea de sisteme S-400. În plus, conform obiectivelor guvernului indian de a atinge autosuficiența în producția de apărare, Rusia avea rolul de a asista India în crearea de facilități de producție pentru puștile AK-203 și rachetele BrahMos contribuind la transformarea Federației Ruse în cel mai mare furnizor de arme al statului indian.
În ciuda dificultăților create de sancțiuni, guvernul de la New Delhi a arătat puterilor occidentale că nu se va feri de Rusia și că, în schimb, va extinde rapid relațiile comerciale. Din acest motiv, guvernul american este obligat acum să dea dovadă nu numai de o fină diplomație, dar și de o mai mare înțelegere a legăturilor dintre India și Rusia, care a fost stimulată mai ales de favoritismul occidentului față de Pakistan și de finanțarea grupărilor jihadiste regionale în timpul Războiului Rece.
În opinia specialiștilor în politică externă, succesul vizitei înalților oficiali la Moscova va putea fi judecat în funcție de rezultatul concret și real al întâlnirilor, cum ar fi dacă va fi semnat un acord de mare semnificație între Rusia și India, care să poată fi considerat un progres major. Deși comerțul cu energie pare să înlocuiască schimburile comerciale în domeniul apărării ca pilon cheie al relațiilor dintre cele două state, aspect evidențiat de faptul că Rusia este acum cel mai mare furnizor de țiței pentru India, acest lucru nu diminuează securitatea ca preocupare majoră, inclusiv securitatea financiară, mai ales în fața presiunii Statelor Unite. Cu toate acestea, chiar și un acord revoluționar este puțin probabil să stârnească reacții publice majore în occident, deoarece aceștia înțeleg acum că nu mai pot descuraja relațiile în creștere dintre India și Rusia, ceea ce înseamnă că va fi doar o chestiune de timp până când schimburile comerciale în valoare de 50 de miliarde de dolari vor deveni 100 de miliarde de dolari.
80% din comertul bilateral Rusia-India (deci 40 de miliarde de dolari) se desfasoara in monedele lor nationale, deci ocolind dolarul.