Astăzi, 14 iulie 2023, analistul Liviu Vornicu susține faptul că de când a reînceput conflictul din Ucraina în spațiul virtual au apărut o multitudine de specialiști militar care dezbat mișcările trupelor pe toate froturile create.
De curând a apărut în presa internațională informația că la sfârșitul acestei luni Rusia organizează la Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Federația Rusă, o reuniune a liderilor africani. Summitul reprezintă cel mai mare eveniment diplomatic din istoria relațiilor bilaterale ale Rusiei cu Africa. Pentru specialiștii în politică externă acest fapt nu este o noutate, căci s-a observat în ultima perioadă o tendință a majorității statelor africane de orientarea politică către China și Rusia.
Din declarațiile oficialilor ruși reiese că această reuniune la nivel înalt are scopul de a impulsiona relațiile Moscovei cu statele africane, ceea ce în prezent reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale politicii externe ruse. Conform organizatorilor dezbaterile se vor concentra pe problemele generale privind formarea unei lumi multipolare cu o nouă arhitectură echitabilă a relațiilor bazată pe principiile egalității suverane a statelor și pe respectarea legislației internaționale.
Având în vedere că se desfășoară în timpul unei situații globale tensionate, este clar că întâlnirea urmărește în linii mari realizarea unei baze solide pentru un nou tip de parteneriat între cele două regiuni pentru a face față provocărilor secolului XXI. Prin acest parteneriat, Federația Rusă și națiunile africane urmăresc să treacă la o cooperare complexă în sectoare importante, de la politică, securitate, relații economice, știință și tehnologie până la sfere culturale și umanitare.
Chiar dacă Rusia desfășoară în prezent o „operațiune militară specială” în Ucraina, s-ar părea că invitarea liderilor africani la Sankt Petersburg este considerată de liderii ruși o acțiune imperios necesară. Acest oraș reprezintă acasă pentru președintele rus, și mesajul transmis este mai mult decât evident, adică are o considerație enormă pentru ei primindu-i în casa lui. Pentru a atrage cât mai mulți lideri africani, oficialii ruși au subliniat atât în invitații, cât și în mesajele publice ulterioare că Rusia și Africa sunt legate de istoria luptei pentru independență politică. Mai mult, că relațiile ruso-africane se bazează pe tradiții îndelungate de prietenie și solidaritate create atunci când Uniunea Sovietică a sprijinit lupta popoarelor africane împotriva colonialismului, rasismului și apartheidului, le-a protejat independența și suveranitatea, și a contribuit la înființarea statelor și la construirea bazelor economiilor naționale.
În opinia multor experți în politică externă, liderii africani, organizațiile profesionale și directorii marilor companii africane au o șansă extraordinară de a concepe o strategie bine sincronizată pentru a profita de o piață în creștere și pentru a stimula comerțul ca o modalitate de modificare a uriașului deficit comercial dintre Rusia și Africa existent încă din perioada sovietică. În lumina sancțiunilor impuse Rusiei, interzicerea importurilor a multor tipuri de produse agricole europene, diversificarea surselor pentru astfel de mărfuri a devenit deosebit de crucială. Aceasta situație reprezintă pentru statul rus o oportunitate de consolidarea a comerțului cu țările Asiei și Africii.
Mai multe țări africane, cum ar fi Maroc, Kenya și Africa de Sud, au început deja să umple nișa, astfel că rafturile piețelor rusești se bucură de o creștere a cantităților de legume și fructe africane, majoritatea fiind în prezent intermediate de companii ale UE. Cu toate acestea, fermierii și cooperativele africane locale și-au exprimat disponibilitatea de a crește exporturile directe către Rusia, pentru a elimina din circuitul comercial intermediarii vest-europeni, ceea ce le-ar aduce venituri mult mai mari.
Anumite publicații de specialitate atrag atenția că numărul mic de țări africane, ce comercializează produse pe piața Rusiei, se datorează cunoașterii inadecvate a procedurilor comerciale, regulilor și reglementărilor și condițiilor în schimbare ale pieței rusești, dar există și alte obstacole care împiedică comerțul african cu Rusia, care au fost identificate și discutate în multe conferințe și seminarii de afaceri.
Conform cercetărilor de piață și studiilor efectuate de Markol Consultancy, o firmă de cercetare și consiliere în domeniul politicilor de afaceri, exportatorii africani sunt interesați de piața rusă, dar au nevoie de ajutor pentru a-și livra bunurile la timp consumatorilor din Rusia. Ei știu că potențialul pieței este vast în ambele sensuri și înțeleg în continuare că țările asiatice au un avantaj comparativ în comerțul cu Rusia în ceea ce privește distanța, transportul de mărfuri și alte infrastructuri, inclusiv logistică și depozitare.
Rusia și-a propus să sporească importurile din Africa urmând modelul Chinei și S.U.A. prin acordarea de facilități comerciale, tarife vamale mai mici și alte stimulente comerciale. În plus, prin vocea ministrului de externe, Federația Rusă a anunțat că a modificat legislația astfel ca produsele tradiționale din țările în curs de dezvoltare să fie eligibile pentru tratament vamal și tarifar preferențial, iar pentru îmbunătățirea considerabilă a relațiilor comerciale dintre Rusia și Africa să ajungă chiar la excepții sau reduceri de taxe.
Întreprinzătorii privați africani sunt mai mult decât interesați să-și sporească prezența economică în Rusia, deoarece este membră a noii Uniuni Economice Eurasiatice, care constituie o piață vastă și permite libera circulație a mărfurilor între țările membre. Ceilalți membri includ Armenia, Belarus, Kazahstan și Kirgizstan.
Pentru dezvoltarea și consolidarea cooperarii dintre cele două regiuni, Rusia a întreprins o serie de noi inițiative printre care parteneriate educaționale și programe de schimb cu o serie de instituții din Africa, și, mai nou, a înființat Clubul Ruso-African, o organizație non-profit creată să sprijine eforturile oficiale de construire a opiniei publice, ca forță motrice a politicii ruse de parteneriat extins cu Africa.
Este interesant de observat competiția agresivă a marilor puteri pentru dezvoltarea parteneriatelor cu statele africane și nu ne miră acest lucru știind că Africa deține uriașe resurse atât ale solului, cât și ale subsolului. Totodată este de neînțeles poziția României, care din cel mai mare și mai apreciat colaborator al națiunilor africane înainte de 1990, în prezent nu prea mai contează în ecuația parteneriatelor cu Africa. Mai mult, nu este de ajuns că avem doar o mână de ambasadori pe tot continentul, unul dintre ei s-a găsit să jignească populația africană. Lumea economică și politică de astăzi are un dinamism aproape imposibil de anticipat, majoritatea țărilor încercând să-și găsească o poziție avantajoasă în noua ordine, doar România stă cuminte și așteaptă”, a transmis analistul Liviu Vornicu.