Prima pagină » Informații utile » Locuri de vizitat de pe lângă Brașov. Descoperă atracțiile turistice ale României

Locuri de vizitat de pe lângă Brașov. Descoperă atracțiile turistice ale României

30 sept. 2025, 15:15,
Ioana IRIMIEA în Informații utile

Brașovul este un oraș din regiunea Transilvaniei, acesta fiind înconjurat de Munții Carpați. Brașovul este renumit pentru frumusețea obiectivelor turistice pe care acesta le deține, însă când vine vorba de locurile de vizitat de pe lângă Brașov, acestea vin cu o doză de relaxare și un aer proaspăt, departe de oraș.

Cele mai frumoase locuri de vizitat de pe lângă Brașov

Atunci când vrei să ieși din oraș si ai nevoie de puțin aer proaspăt, zona din jurul Brașovului este cea mai potrivită. Iată cele mai frumoase locuri de pe lângă Brașov pe care trebuie să le vizitezi!

Cetatea Feldioara se află în apropierea Brașovului la o distanță de 20 km și este una dintre cele mai vechi așezări ale cavalerilor teutoni din România. A fost construită în secolul al XIII-lea și recunoscută pentru stilul său medieval.

Poiana Brașov este și ea în topul destinațiilor turistice pe care trebuie să le ai în vedere atunci când vrei să ieși din oraș. Aceasta este o stațiune situată la poalele Masivului Postovaru, având niște peisaje spectaculoase care te pot lăsa cu gura căscată.

Un alt obiectiv turistic de vizitat de pe lângă Brașov este Peștera Valea Cetății. Aceasta este situată între drumul care leagă Poiana Brașov de Râșnov. Pentru a ajunge la peșteră este necesară deplasarea pe jos, parcurgându-se un traseu de 20 de minute printr-o pădure.

Dacă doriți să îi impresionați pe cei mici, dar totodată să petreacă timp în aer liber, Dino Parc Râșnov este alegerea perfectă. Aici copiii se pot bucura de natură, pot explora lumea preistorică a dinozaurilor, din care pot aduna multe informații, iar pe lângă asta, micuții pot avea parte și de activități precum un traseu de aventură sau chiar un traseu de tiroliană.

Alte atracții turistice de pe lângă Brașov sunt Cetatea Râșnov, Biserica Fortificata din Prejmer, Biserica Fortificata din Harman, Dealul Lempes și multe altele.

Rezervația naturală de urși de la Zărnești

Poate unul dintre cele mai fascinate locuri de vizitat de pe lângă Brașov este Sanctuarul de ursi Libearty de la Zărnesti. Această rezervație a fost creată în memoria ursoaicei Maya, iar astăzi Sanctuarul Liberty adăpostește peste 100 de urși bruni. Cu ajutorul Sanctuarului Liberty de la Zărnești, mulți ursuleți au fost salvați din condiții mizere de trai, aceștia fiind niște mascote ținute în captivitate.

Specialiștii au desemnat rezervația ca fiind cel mai etic sanctuar din lume, întinzându-se pe 69 de hectare, aceasta poate fii un cămin perfect pentru fiecare urs care a fost maltratat în trecut. Povestea sanctuarului a început în anul 2005 și datează până în ziua de astăzi, fiind o atracție turistică de prin împrejurimile Brașovului.

Rezervația oferă persoanelor iubitoare de animale șansa de a adopta un urs. Desigur, prin adopție nu ne referim că persoana care își dorește să facă asta poate lua ursul acasă, dar se poate implica activ în viața ursului, donând bani pentru el și restul urșilor ce se află în rezervație. Persoanele care aleg să adopte un urs primesc un certificat de adopție, care va conține numele pe care îl aleg să-l dea ursului și totodată numele părinților adoptivi.

Pe pagina celor de la Sanctuarul de Urși Liberty se află poveștile tuturor urșilor care se află acolo, astfel încât vine în ajutorul și celor care vor să adopte și nu știu pe care să îl aleagă.

Locurile de vizitat de pe lângă Brașov sunt cu adevărat spectaculoase, uimind publicul prin peisajele viu colorate și numărul mare de activități pe care le pot face.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025