Mama Adrianei Bahmuțeanu a dat lovitura în instanță! După o luptă aprigă cu cei doi fii mari ai lui Silviu Prigoană, bunica băieților Adrianei, care au rămas în vila regretatului afacerist, a obținut ceea ce și-a dorit: un program oficial de vizită pentru a-și vedea nepoții. Hotărârea judecătorilor nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, dar pentru Toma Petruța această victorie este un pas uriaș.
Mama Adrianei Bahmuțeanu are dreptul să petreacă o săptămână de vacanță cu nepoții
Vești uriașe pentru Toma Petruța, mama Adrianei Bahmuțeanu! La doar câteva ore după ce a suferit un AVC, instanța i-a dat dreptul legal să petreacă timp cu nepoții ei, după luni de tensiuni și dispute.
Decizia a apărut deja pe portalul Judecătoriei Sectorului 3, însă bătălia nu este încheiată. Fiii mai mari ai lui Silviu Prigoană, Honorius și Silvius, pot ataca hotărârea.
„Admite, în parte, cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamantele Toma Petruța şi Toma Anca Mihaela, în contradictoriu cu pârâţii Prigoană Honorius Adrian și Prigoană Silvius”, se arată în decizia instanței.
În urma hotărârii, bunica maternă va putea să-și ia nepoții acasă în fiecare primă și a treia duminică din lună, dar și să petreacă o săptămână de vacanță cu ei.
„Stabileşte următorul program de vizită în cadrul căruia bunica maternă, Toma Petruta, şi mătuşa maternă, Toma Anca Mihaela, să poată avea legături personale cu minorii astfel. Prima şi a treia duminică din fiecare lună, de la ora 11:00 până la ora 20:00, cu luarea minorilor de la domiciliul acestora. În anii pari, prima zi de Paşte, de la ora 11:00 până la ora 20:00. În anii impari, prima zi de Crăciun din data de 24 decembrie de la ora 16:00 până în data de 25 decembrie la ora 16:00. În anii pari, vor petrece prima zi de Anul Nou alături de bunica şi mătuşa de la ora 12:00 până la ora 20:00. În vacanţa de vară, minorii vor petrece cu bunica şi mătuşa prima săptâmână din luna iulie. Din prima zi ora 10:00 până în ultima zi ora 20:00”, se arată, printre altele, pe portalul instanței.
Ce obligații au fiii lui Silviu Prigoană
Honorius și Silvius sunt obligați să mențină legătura fraților lor cu familia maternă, potrivit aceleiași decizii:
„Zilele de naştere ale minorilor şi cele onomastice se vor petrece alternativ în anii pari la familia maternă extinsă. În anii impari la familia paternă. De ziua de naştere a bunicii materne şi în zilele de marţi şi joi ale fiecărei săptămâni prin apel video în intervalul orar 18:00-19:00, cu respectarea programului de şcoală. Familia paternă are obligaţia de a asigura comunicarea cu minorii prin telefon, corespondenţă şi alte mijloace de comunicare. Precum şi păstrarea legăturii cu membrii familiei materne extinse.
Părţile se vor informa reciproc asupra tuturor modificărilor intervenite în datele de contact. Domiciliu, număr de telefon fix/mobil, adresă de e-mail validă. Comunicarea la distanţă la iniţiativa familiei materne extinse se va realiza, în funcţie de vârsta şi abilităţile copiilor de a folosi tehnologii, prin telefon fix/mobil, e-mail, mesagerie instant şi/sau videocall.
Copiii vor comunica, la iniţiativa proprie, cu familia maternă extinsă, ori de câte ori simt nevoia, familia în grija căreia se află la momentul respectiv trebuind să asigure şi să faciliteze comunicarea”.
În plus, Honorius și Silvius trebuie să suporte și cheltuielile de judecată:
„Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor, în cuantum de 5020 lei, onorariu avocat redus şi taxă judiciară de timbru. Măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 20053/301/2025 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare”.
Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit pentru CANCAN.RO drama din spatele acestui proces.
A făcut AVC de la emoții. Copiii nu i-au mai răspuns la telefon de când a murit Prigoană. La sfârșitul lui octombrie, s-au dus la ea la spital singuri să o vadă. De mai multe ori! Ce părere are ea? Foarte bună. Copiii au dreptul să mențină relații cu familia maternă extinsă”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.