Astăzi, Vladimir Putin pregătește o lovitură de mare amploare, pe care cu siguranță o va anunța în prealabil opiniei publice. Ca răspuns la distrugerile semnificative provocate, afirmă Moscova, de sabotorii ucraineni celui mai mare pod din Europa. Cel care traversează Strâmtoarea Kerci, făcând legătura dintre Marea Neagră și Marea Azov. „Podul lui Putin”, cum i se mai spune. Și care asigura, până alaltăieri, aprovizionarea cu resurse umane și armament a sudului Ucrainei confiscate. Care va fi marea lovitură?
În prealabil, să lămurim două lucruri. 1). După atacul devastator asupra „Podului lui Putin”, Kremlinul se află sub o uriașă presiune psihologică. Acea parte a populației care îl susține pe Putin și crede că războiul din Ucraina este unul drept, așteaptă cu înfrigurare un contraatac pe măsură. Altfel, acești ruși vor fi dezamăgiți. Și, inevitabil, vor exercita o presiune psihologică periculoasă asupra vârfurilor armatei și factorului politic. 2). A doua precizare care se cuvine a fi făcută este că respectiva contralovitură, decisă astăzi și probabil anunțată tot astăzi, nu va putea fi aplicată din motive obiective în partea de sud a Ucrainei, cea anexată, supusă în prezent unei uriașe presiuni militare exercitată de ucraineni și imposibil de apărat corespunzător, în circumstanțele generate de distrugerea cvasi-totală a podului de aprovizionare. Deci unde?
Poate că Vladimir Putin va încerca să aplice câteva lovituri de pedeapsă capitalei Ucrainei, dar acestea sunt și ele sortite eșecului. Realitatea este că Moscova și-a pierdut supremația aeriană, iar un atac cu bombardiere asupra capitalei Ucrainei se va solda probabil cu un fiasco. Mai rămâne posibilitatea unui atac masiv cu rachete cu rază lungă de acțiune, dar care, așa cum s-a văzut până acum, sunt destul de imprecise. Și pot fi la rândul lor lovite.
Există însă un obiectiv pe care Vladimir Putin, luat de val cu ocazia festivităților prilejuite de recentele anexări, l-a enunțat. El a spus cu subiect și predicat că Odesa este rusească. Deci, după Peninsula Crimeea și ultimele anexări, Odesa ar putea fi al șaselea obiectiv vizat de Kremlin. Sub aspect strategic, face sens. Odesa este extrem de importantă, chiar vitală pentru Federația Rusă, dacă aceasta intenționează să dețină un control consolidat la Marea Neagră și să facă joncțiunea cu Tiraspolul, urmând să meargă până la gurile Dunării. Este Odesa un obiectiv care poate fi cucerit?
E greu, dacă nu care cumva chiar imposibil de presupus că Odesa ar putea să cadă. În toate aceste luni de război, apărarea Odesei a fost cu multă atenție consolidată, beneficiind și de sprijinul numeroșilor aliați ai Ucrainei. De fapt, Odesa este de necucerit. Și asta în ciuda faptului că, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane și române au reușit imposibilul. Numai că atunci au existat cu totul și cu totul alte circumstanțe. Odesa are 2.500 de km de tuneluri de mare adâncime. Această rețea de tuneluri este cea mai întinsă din lume. La debutul celui de-al Doilea Război Mondial, din motive pe care cei care au studiat istoria le cunosc, Ucraina a capitulat relativ repede în fața trupelor româno-germane. Dar, în Odesa, un grup relativ consistent de partizani a desfășurat o dură mișcare de rezistență, utilizând cele 2.500 de km de tuneluri, parțial aprovizionate cu echipamente, armament și alimente. Era însă o mișcare de rezistență și atâta tot, deoarece Kievul capitulase. Dar și așa, ani de zile, rezistența a funcționat, până când ultimul supraviețuitor a reușit să iasă printr-o gură de tunel – aproape toate fuseseră sigilate de Wehrmacht – și s-a refugiat tot undeva sub pământ, la o rudă apropiată. Când armata eliberatoare sovietică a revenit în Ucraina, acest supraviețuitor a ieșit în fine la suprafață. Dar rușii l-au lichidat. Încă nu există nicio explicațiea acestui gest de maximă cruzime.
Totuși Odesa este singurul obiectiv care, cumva, ar putea intra în logica lui Vladimir Putin și ar putea fi o continuare a enunțului făcut de acesta în urmă cu câteva zile, cum că Odesa ar fi un oraș rusesc. În cursul acestei zile, vom afla ce și cum. Dar dacă nu e Odesa, atunci, pentru moment, nimic altceva nu e. Decât, Doamne ferește, un atac nuclear.
esti ca mama omida si daca n-ai dreptate ce sa-ti facem sa te barbierim?