PNL a susținut în Senat forma Legii integrității care conține amendamentul criticat pentru efectele pe care le-ar putea avea asupra mandatului lui Dominic Fritz. Premierul demis Ilie Bolojan a explicat, după vot, că liberalii au pus pe primul loc interesul României de a nu pierde fondurile europene din PNRR.
Legea a trecut miercuri, 26 august, de Senat cu 109 voturi „pentru” și 19 „împotrivă”, iar senatorii USR au fost singurii care au votat împotrivă.
Ilie Bolojan a recunoscut însă că decizia nu a fost una ușoară pentru PNL și a criticat introducerea unor reguli care s-ar putea aplica unor situații deja produse.
„Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată”, a transmis Ilie Bolojan.
Banii din PNRR, argumentul PNL
Premierul demis susține că legea ANI reprezintă unul dintre jaloanele PNRR, iar România trebuie să adopte măsurile necesare până la sfârșitul lunii pentru a evita pierderea unor fonduri de aproximativ 770 de milioane de euro.
„Pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării”, a afirmat Ilie Bolojan.
Acesta a explicat că respectarea jaloanelor europene a fost considerată prioritară, inclusiv în cazul Legii ANI și al Legii salarizării.
„În acest moment, interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții”, a mai spus liderul PNL.
Ilie Bolojan avertizează că pierderea banilor europeni ar avea efecte asupra bugetului și investițiilor publice, o parte importantă a acestora fiind finanțată prin fondurile PNRR.
Ilie Bolojan promite că PNL va încerca să schimbe legea
Deși PNL a votat proiectul, Ilie Bolojan susține că forma actuală nu trebuie să rămână în vigoare.
„Această lege, însă, nu poate rămâne așa, iar PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte”, a precizat premierul demis.
Miza politică este una majoră pentru Dominic Fritz. Amendamentul adoptat prevede că persoanele pentru care există o decizie definitivă privind un conflict de interese sau o incompatibilitate își pierd mandatul.
Prevederea a trecut deja de controlul Curții Constituționale.
Ce se întâmplă cu Dominic Fritz
Dacă legea nu va fi contestată din nou la CCR și va fi promulgată în forma actuală, prevederea ar putea duce la pierderea mandatului de către Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei a fost declarat, în iunie 2026, în conflict de interese printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Urmează etapa promulgării de către președintele Nicușor Dan, care are, la rândul său, posibilitatea de a retrimite legea în Parlament.