Prima pagină » Local » Luca Asăvoaie, cel mai tânăr campion al scrimei

Luca Asăvoaie, cel mai tânăr campion al scrimei

19 iun. 2022, 10:15,
în Local

Sportul muschetarilor atrage tot mai mult copiii din Iaşi. Tradiţia înveşmântată în aur, argint şi bronz are rolul principal în opţiunea celor care doresc să urce treptele performanţei sportive în scrimă.

Semnificativ este faptul că la Iaşi au apărut, alături de secţiile de sabie de la C.S.M. şi C.S.Ş. Unirea, afirmate ani la rândul, noi grupe de copii la Muschetarul, Asalt, C.S.M. 2020 şi Prosperitatea. Şi, firesc, pasiunea şi ambiţia micilor sportivi, susţinută de priceperea antrenorilor, au dat rezultate la Campionatul Naţional de sabie pentru copii, desfăşurat la Bucureşti. La categoria celor cu vârsta până la 9 ani, Luca Asăvoaie de la Prosperitatea Iaşi (antrenor Andrei Moldoveanu), a câştigat titlul naţional. La aceeaşi categorie, Mihnea Brezuleanu (Asalt Iaşi), cu o experienţă de doar câteva luni, s-a clasat pe locul 10 din 34 de participanţi. În întrecerea sabrerilor U11 Filip Apostu (C.S.Ş. Unirea, pregătit tot de A.Moldoveanu) s-a clasat pe locul al doilea. Şi micile ieşence s-au întors acasă cu o medalie, cea de bronz, cucerită la U11 de Ania Tofan (C.S.M., antrenor Radu Tofan).La echipe feminin, C.S.Ş.Unirea a ocupat locul 4 şi C.S.M. Iaşi locul 5, în timp ce la masculin C.S.M. Iaşi a terminat concursul pe locul 6, iar C.S.Ş.Unirea pe locul 7.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 septembrie 2026
04 septembrie 2026