Prima pagină » Economic Local » Lucrările de la Școala Verde din Miroslava se apropie de final! Noua unitate de învățământ își va deschide porțile în septembrie 2026

Lucrările de la Școala Verde din Miroslava se apropie de final! Noua unitate de învățământ își va deschide porțile în septembrie 2026

11 mart. 2026, 02:00, 2 ,
Alexandra MAISNER în Economic Local

Lucrările de la Școala Verde din comuna Miroslava, județul Iași, se apropie de final. Recent, primarul Dan Niță a făcut o vizită pe șantierul din satul Valea Adâncă și a precizat că acestea au fost finalizate în proporție de 90%. Trebuie spus că proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lucrările de la Școala Verde din comuna Miroslava, sat Valea Adâncă, se apropie de final

Noua unitate de învățământ pe care Primăria Miroslava o construiește în Valea Adâncă va avea 21 de săli de clasă. Proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență valorează 32,9 milioane de lei. Recent, Dan Niță, primarul comunei Miroslava, a precizat că lucrările au fost finalizate în proporție de 90%.

„Lucrările la Școala Verde din Valea Adâncă au ajuns la aproximativ 90% stadiu de realizare. Noua instituție de învățământ își va deschide porțile pentru elevi începând cu luna septembrie a acestui an. Proiectul este realizat cu finanțare, prin PNRR, și are o valoare totală de 32,9 milioane de lei. Școala va avea 21 de săli de clasă, laboratoare moderne (chimie, biologie, fizică și informatică), bibliotecă, cabinet medical și psihologic, precum și spații administrative și zone verzi dedicate elevilor. Clădirea este proiectată după standarde moderne de eficiență energetică și sustenabilitate. Va deservi peste 600 de elevi din zona Valea Adâncă – Balciu și va contribui la îmbunătățirea accesului la educație modernă în comunitatea noastră”, a declarat Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

Totodată, acesta a punctat și faptul că educația copiilor din comunitate este importantă, iar primăria va investi în acest domeniu.

„Educația copiilor noștri este una dintre cele mai importante responsabilități ale comunității. Pentru mine, investițiile în școli înseamnă investiții în viitorul comunei Miroslava. Îmi pasă de copiii noștri și îmi doresc ca fiecare să învețe în condiții moderne, sigure și demne de potențialul lor. Noua școală din Valea Adâncă este un pas important în această direcție”, a mai precizat primarul comunei Miroslava.

Terenul pe care se construiește noua unitate de învățământ a fost donat de un om de afaceri ieșean

Terenul de aproximativ 10.000 de metri pătrați, pe care va fi construită noua unitate de învățământ și unde vor fi asigurate căile de acces din proiect, a fost donat de omul de afaceri Alin-Daniel Haucă. Acesta este administrator al companiei Balkan Pharmaceuticals, cel mai mare producător de medicamente din regiunea de est a Europei.

Alin-Daniel Haucă este un om de afaceri discret, ce refuză, de cele mai multe ori, să facă publice donațiile pe care le-a făcut sau le face, de-a lungul timpului, administrațiilor publice locale pentru construirea diferitelor clădiri de interes public.

Alin-Daniel Haucă a construit, la Pașcani, o fabrică modernă de produse farmaceutice. Sectorul vizat este cel al producerii de suplimente alimentare cu conținut de vitamine, minerale și extracte din plante. Investiția are o valoare de 12 milioane de euro.

Balkan Pharmaceuticals a creat, de-a lungul timpului, peste 300 de medicamente destinate tratării diferitelor boli. Fabrica Balkan Pharmaceuticals de la Pașcani are o suprafață de câteva mii de metri pătrați. Aici, firma fondată de Alin-Daniel Haucă și de soția sa, Lucia Haucă, în anul 2006, în Republica Moldova, s-a extins de la producerea de medicamente și la cea de suplimente alimentare.

Lucrările de la Școala Verde din Miroslava se apropie de final, iar în luna septembrie 2026 noua unitate de învățământ va deveni funcțională.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică. INS confirmă scăderea PIB și inflația de peste 10%
Economia României a intrat în recesiune tehnică, potrivit datelor INS. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv, iar inflația anuală a ajuns la 10,7%. În paralel, inflația anuală a urcat la 10,7%, iar scumpirile continuă să afecteze puterea de cumpărare a populației. Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică Datele oficiale publicate de […]
Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică. INS confirmă scăderea PIB și inflația de peste 10%
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 mai 2026
14 mai 2026