National

Ludovic Orban anunță că vor creşte pensiile. „Acesta este obiectivul nostru”

Publicat: 28 apr. 2020

Premierul Ludovic Orban spune că obiectivul Guvernului pe care îl conduce este să majoreze pensiile, începând din luna septembrie, dar că Ministerul Finanţelor va face un raport şi în baza acestuia va fi luată decizia finală.

Primul ministru a declarat că sunt prevăzute sumele, în buget, pentru creşterea pensiilor, însă este nevoie de o evaluare riguroasă.

„Despre pensii am să dau un răspuns clar. Ne dorim creşterea pensiilor, vom creşte pensiile, ăsta e obiectivul nostru, noi am prevăzut sumele de bani. Pe de altă parte, trebuie să facem o analiză foarte riguroasă a contextului economic, a evoluţiei economiei româneşti, a încasărilor bugetare. După primul semestru, după primele şase luni, Ministerul Finanţelor are obligaţia să facă raportul privind evoluţia economiei şi bugetului din România şi pe baza datelor respective vom lua toate deciziile şi le vom anunţa public. Repet, obiectivul nostru este să creştem pensiile, dar să creştem pensiile astfel încât ele să poată să fie plătite şi nu numai anul ăsta 4 luni de zile, ci să poată să fie plătite în toţi anii care vor veni”, a declarat Orban la Digi24, luni seara.

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat, duminică seara, că decizia privind majorarea pensiilor din toamnă este una politică, menţionând că banii au fost prevăzuţi în buget.

Întrebat, la Digi 24, dacă el crede că pensionarii se mai aşteaptă la creşterea pensiilor, din toamnă, Florin Cîţu a spus: „Nu pot eu să vă dau un răspuns, este o decizie politică pe care trebuie să o ia Guvernul României. Dar în acest moment banii sunt, acel capitol de cheltuieli are alocate sumele respective, bineînţeles asta duce la deficit, care trebuie finanţat şi îl vom finanţa până atunci”.





Comentarii
  • Orbane,pensiile sunt trecute in lege,nu este vointa ta,cum tot vreti sa va dati importanta,trebuie sa respecti legea.In ceea ce priveste economia,este tot obligatia voastra a guvernului.Nu sunteti in stare,lasati pe altii ,ca pana acum tot n-ati facut nimic.

Adauga un comentariu