Actualitate

Ședință de Guvern. Florin Cîțu, clarificări privind plata ratelor – LIVE VIDEO/ UPDATE

Publicat: 30 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ședință de Guvern. Florin Cîțu clarificări privind plata ratelor - LIVE VIDEO UPDATE

Ședință de guvern în acest moment, în contextul epidemiei de coronavirus.

Declarații susținute de premierul Ludovic Orban și de alți membri ai Executivului la începutul ședinței de guvern.

UPDATE: „Astăzi am avut la Palatul Cotroceni o întâlnire cu președintele României. Subiectul principal al discuției a fost susținerea inițiativelor de producere a materialelor, echipamentelor, dispozitivelor, substanțelor necesare în bătălia cu coronavirus și pentru care există capabilități, resurse umane, utilaje pentru a putea să le introducem în fabricație în România, astfel încât să producem în țara noastră cât mai multe astfel de echipamente, pentru a nu mai ajunge să fim dependenți în situații precum cea de astăzi din lume.

Este o competiție acerbă pe fiecare producător”, a spus Orban.

UPDATE: Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat, luni, în ședința de Guvern, că a început producția de măști, iar în curând în spitale ar putea fi aduse nebulizatoare.

„Am prezentat președintelui situația la momentul de azi. Ieri a fost pusă prima linie de producție în Maramureș cu 150.000 de măști pe zi. Mașinile din etapa de a doua vor veni și din 15 aprilie, vom avea 500.000 pentru populație și 150.000 pentru spitale. De asemenea, aici se vor face și 1.000 de combinezoane pe zi Și în Galați se vor produce 150.000 de măști.

UPDATE: Virgil Popescu aduce noi lămuriri despre decizia de plafonare a preţurilor la energie, gaze, apă şi carburanţi. Ministrul Economiei susține că ANRE pregătea niște creșteri nejustificate începând cu 1 aprilie.

”Nu vreau ca în această perioadă de criză, de stare de urgenţă, să existe speculaţii de orice natură în domeniul energiei electrice și gazelor naturale. Vreau să mă asigur că toți cei din domeniul energiei electrice și gazelor naturale acționează corect și că există solidaritate cu toți românii.

Atrag atenția că erau deja prevăzute de către ANRE nişte creşteri de preţuri începând cu 1 aprilie – după părerea mea nejustificate – la anumiţi operatori din domeniul gazelor naturale. Așadar, voi emite un ordin cu privire la explicarea blocării prețurilor la energie, gaze, apă şi carburanţi.”, scrie Virgil Popescu.

UPDATE: Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a avut o intervenţie la începutul Şedinţei de Guvern de luni, 30 martie, referitor la şomajul tehnic.

„Aş dori să fac următoarea precizare: s-a vorbit mai devreme despre rambursarea cheltuielilor de către Comisia Europeană şi aş vrea să clarific pentru opinia publică următoarele: acest mecanism de rambursare priveşte exclusiv relaţia Ministerul Muncii – AJOFM – ANPIS – Ministerul Fondurilor Europene şi Comisia Europeană. Nu are niciun impact asupra solicitanţilor noştri pentru că în spaţiul public s-a vorbit despre faptul că fondurile pentru şomaj tehnic ar fi avansate de angajator şi ulterior rambursate de stat din bani publici naţionali sau de la Comisie.

Nu! Situaţia e următoarea: angajatorii, începând cu primele zile ale lunii aprilie pot depune solicitările după caz la ANOFM pentru cei care au angajaţi prin contracte individuale de muncă, respectiv la ANPIS pentru celelalte forme de angajare, mai puţin contractele individuale de muncă şi vor primi banii din care vor face plăţi către angajaţi”, a declarat Violeta Alexandru.

UPDATE: Premierul Ludovic Orban a anunțat faptul că Ministerul Apărării a conceput deja un proiect pilot de cameră cu presiune negativă, iar dacă rezultatele vor fi cele scontate, atunci va începe producția în masă, pentru a fi distribuite în spital.

Camerele cu presiune negativă reprezintă un mijloc de izolare pentru că din aceste camere nu iese aerul. Dacă testele vor ieși cum trebuie, atunci vom intensifica producția. Trebuie să vedem și cu materialul de producție, pentru că și aici este o problemă.”, a spus Ludovic Orban.

UPDATE: Premierul Ludovic Orban a precizat luni că izolarea în cazul şoferilor care efectuează curse de transport durează din momentul reîntoarcerii dintr-o cursă până la plecarea într-o nouă deplasare.

„În primul rând, izolarea durează din momentul reîntoarcerii şoferului până la plecarea în cursă, poate să fie o zi, două zile, trei zile, nu 14 zile aşa cum s-a prezentat în mod eronat. În cuprinsul Ordonanţei militare este o perioadă de maximum 14 zile, nu o perioadă de 14 zile. Şoferul când se întoarce din cursă poate să stea până pleacă din nou în cursă o perioadă de timp cât este necesar până la plecarea în cursa următoare, indiferent că e vorba de 24 de ore, de 48 de ore sau de cât stă până la plecarea în cursă”, a declarat Ludovic Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

UPDATE: Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat luni, în deschiderea şedinţei de guvern, că anumite cheltuieli generate de criza coronavirusului vor fi acoperite din fonduri europene.

„O primă măsură este cea referitoare la şomajul tehnic. O parte din aceste cheltuieli vor fi ulterior decontate din Programul Operaţional Capital Oman, în valoare de 300 de milioane de euro, într-o primă etapă. Am stabilit cu Ministerul Muncii ghidul. Aşteptam ca aceste plăti să fie făcute şi începând cu luna mai să putem trimite deja cereri de decontare. În funtie de nevoile pe care le vom avea, vom reloca de la alte apeluri”, a explicat Boloş.

A doua măsură este decontarea din fonduri europene a echipamentelor medicale. „Înainte de veni la şedinţa de guvern am finalizat circulară comună cu Ministerul Sănătăţii pentru cei care în această perioadă aloca fonduri pentru procurarea de echipamente mediacale. În limita a 350 de milioane de euro să putem să decontăm”, a precizat Boloş.

Ministrul a mai anunţat că a propus o flexibilizare a beneficiarilor eligibi. De asemenea, în această perioadă se realizează o analiză pentru a aloca fonduri pentru IMM-urile care urmează să îşi „restarteze” activitatea.

Alte cheltuieli care vor fi acoperite din fonduri europene vizează pachete de alimente şi pachete de igienă corporală, în valoare de 250 de milioane de euro, dar şi ajutor pentru persoanele vârstnice.

UPDATE: Ludovic Orban l-a umilit, în ședința de Guvern de luni, pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, cel care, prin depunerea mandatului de prim-ministru desemnat, i-a permis să fie, în continuare, premier. Orban l-a taxat pe Cîțu pentru că a trebuit să refacă OUG referitoare la păsuirea ratelor bancare.

”Ludovic Orban: Am înțeles că e necesar să rediscutăm OUG referitoare la ratele bancare.

Ludovic Orban: Bun, ca să fiu clar.

1. Nu se mai capitalizează dobânda la dobândă pentru creditele ipotecare.

Florin Cîțu încearcă să intervină, dar premierul vorbește, în continuare, peste el

2. Se prelungește termenul până la care se depune cererea de către persoana fizică sau juridică. 2. Până la momentul în care solicită, dacă au restanțe la plata creditelor, pot achita restanțele, ca să poată solicita suspendarea plății ratelor următoare.”, a fost schimbul de replici dintre cei doi.

UPDATE: Premierul Ludovic Orban i s-a adresat, luni, în ședința de Guvern, ministrului Florin Cîțu: „Domnule ministru, am înțeles că e necesar să rediscutăm ordonanța cu măsura de suspendare a plății ratelor la bănci. Despre ce este vorba?”

Este corect. Sunt câteva clarificări care au fost omise. Am văzut discuții în spațiul public. Tema este discuția despre dobândă la dobândă sau cine poate beneficia, când poate beneficia. Am extins și perioada la care se pot face aceste cereri. Acum permitem oamenilor 45 de zile de la momentul la care apare această ordonanță de urgență să facă cereri către bancă”, a spus Florin Cîțu.

UPDATE: „Aş vrea să fac câteva precizări, pentru că nu au fost înţelese anumite decizii care au fost luate prin Ordonanţa Militară nr. 4, în special în domeniul transporturilor, şi aici vreau să fie foarte clare lucrurile, să le explicăm firmelor de transport şi şoferilor firmelor de transport că reglementarea emisă prin Ordonanţa Militară are ca obiectiv stabilirea modalităţii prin care între curse şoferul se află în izolare.În primul rând, izolarea durează din momentul reîntoarcerii şoferului până la plecarea în cursă, poate să fie o zi, două zile, trei zile, nu 14 zile, aşa cum s-a prezentat în mod eronat.

În cuprinsul Ordonanţei Militare este o perioadă de maximum 14 zile, nu o perioadă de 14 zile. Şoferul când se întoarce din cursă poate să stea până pleacă din nou în cursă o perioadă de timp cât este necesar până la plecarea în cursa următoare, indiferent că e vorba de 24 de ore, de 48 de ore sau de cât stă până la plecarea în cursă”, a declarat Ludovic Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Știre inițială

Cabinetul Orban se reunește luni după-amiază în ședință de Guvern. Pe ordinea de zi vor figura normale de aplicare ale Ordonanței de guvern care dă posibilitarea românilor de a-și amâna cu până la 9 luni plata ratelor la bănci.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat joi seara că plata ratelor se poate suspenda, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, pe o perioadă de până la 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

De această facilitate pot să beneficieze cei care au fost afectaţi direct sau indirect de pandemia de Covid-19.

Adauga un comentariu