Ludovic Orban, omorât și apoi executat. De ce au tras în mort?

Episodul cu Nelu Iordache este extrem de important, dacă vrem să înțelegem teribila bătălie de culise care marchează probabil sfârșitul Partidului Național Liberal. Omul de afaceri a fost urmărit, s-a știut că urmează să părăsească țara, nu a fost reținut pe parcurs, a fost lăsat să se urce în aeronavă, pentru ca abia apoi să fie ridicat de polițiști, la comanda procurorilor. Și, în scurt timp, pus din nou în libertate. De ce? Ce se ascunde în spatele acestei operații, cel puțin parțial cusută cu ață albă?

Dacă mai era necesar, răspunsul tocmai ni l-a oferit Ludovic Orban. Dezlănțuindu-se cu curajul nebun al omului care se știe că va fi executat, Orban ne-a atenționat că este supus unui șantaj. Că îi sunt scoase scheletele din dulap. Care rămăseseră acolo ferecate de ani de zile. Într-adevăr, destinul omului de afaceri Nelu Iordache este strâns legat de cel al lui Ludovic Orban. În perioada în care acesta din urmă a deținut portofoliul Transporturilor, un incident deosebit de grav a avut loc chiar în sediul instituției, dar, în mod miraculos, procurorii l-au trecut atunci cu vederea. Pe culoarul larg care conducea la cabinetul ministrului, s-a răsturnat un pachet voluminos cu bani, destinați de Iordache lui Ludovic Orban. Era perioada în care Nelu Iordache executa importante contracte în domeniul asfaltărilor. De atunci până în prezent, acest rege al asfaltului și nu numai a mai fost invitat de câteva ori în fața procurorilor și s-a vorbit destul de insistent despre faptul că a început să dea extemporale turnându-și cu nonșalanță complicii. Cum-necum, acesta a reușit de fiecare dată să scape cu fața curată. Iar acum a fost săltat pentru a fi pus în libertate câteva ore mai târziu, după ce, în prealabil, a dat cu subsemnatul. Împotriva cui? Procurorii nu fac nicio precizare. Dar, hodoronc-tronc, a sărit Ludovic Orban ca ars.

Ludovic Orban este un cadavru politic. Chiar dacă mai mișcă, nu prea mai manifestă semne vitale. Se bate mai mult din inerție pentru o funcție pe care a pierdut-o nu pe terenul de luptă, ci în altă parte. O dată s-a descalificat moral ca președinte PNL, întrucât este singurul caz când șeful acestui partid nu a avut demnitatea să-și asume răspunderea pentru pierderea alegerilor și să demisioneze. A doua oară situația s-a tranșat în altă parte. La Palatul Cotroceni. Acolo unde Klaus Iohannis a decis să-l introducă în luptă pe liberalul cel mai bine poziționat, pentru că era premier, respectiv pe Florin Cîțu, având siguranța că acesta va fi un loial executant al ordinelor sale. Și că, prin urmare, îi va păstra locul călduț pentru eventualitatea în care, după expirarea mandatului, va dori să se întoarcă în politica la vârf. Odată luată această decizie, rând pe rând, începând cu Rareș Bogdan, camarila prezidențială a sărit în barca lui Florin Cîțu. Soarta lui Ludovic Orban era pecetluită. Ce a urmat a fost doar o istorie cu final dinainte cunoscut.

În aceste condiții, se pune desigur întrebarea, o întrebare de bun simț, de ce ar mai fi nevoie ca cineva să-i organizeze lui Ludovic Orban atât de vizibil o ambuscadă. De ce să faci efortul de a executa public un mort? Să fie jucătorii de la Cotroceni chiar atât de nătângi, încât să îi forțeze pe procurori să mai dea o dovadă periculos de vizibilă de obediență? Ce rost ar avea? În încercarea de a răspunde la această întrebare ajung, vrând-nevrând, la o cocluzie care, la prima vedere, pare șocantă. Nu Ludovic Orban este personajul împotriva căruia procurorii, la comandă politică, îndreaptă pistolul cu glonțul de argint. Bietul Orban este un caz rezolvat. Dar întrucât s-a cramponat așa cum s-a cramponat de poziția sa și a încercat să lupte din răsputeri cu Florin Cîțu, a generat, iată, o bătălie fără precedent în interiorul unui partid extrem de vulnerabilizat. O bătălie care nu se poate lăsa fără urmări severe. Deja răni extrem de adânci, greu sau imposibil de vindecat, însângerează acest partid. Ultimul partid istoric care mai funcționează în Parlamentul României, astfel încât există pericolul pentru Klaus Iohannis ca, revenind, să nu mai găsească decât o formă fără conținut. Situația a devenit atât de dramatică, încât eu unul, ca un om care a fost timp de peste 30 de ani extrem de apropiat de acest partid, fiind o perioadă și senator ales pe listele acestuia, și consiier personal al președintelui Crin Antonescu, am ezitat mult înainte de a-mi reprima un gest disperat. Am fost tentat să redactez un apel către adevărații liberali, somându-i să acționeze cât încă nu este prea târziu. În scopul de a nu-și face literalmente praf partidul. Am renunțat, întrucât am ajuns la concluzia că, pentru moment cel puțin, nu mai există nicio speranță.

După opinia mea, pisica nu i-a fost arătată lui Ludovic Orban, chiar dacă acesta se lamentează sau se alintă, invocând o operațiune susținută de servicii, care l-ar viza în mod direct. Pisica le-a fost arătată în această manieră șocantă celor care mai sunt dispuși să rămână alături de el, într-o luptă cu totul și cu totul inutilă și, în orice caz, lipsită de orice componentă eroică. Cumva, cineva s-a gândit să-i transforme pe procurori în pompierii de serviciu, pentru a preveni astfel, cât încă nu este prea târziu – dar este – o vâlvătaie de prea mari proporții.