Luni, 20 februarie 2023, începe vacanța „mobilă” de o săptămână pentru elevii și copiii de grădiniță din Iași. Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar. Potrivit calendarului anului școlar viitor, 2023-2024, care a fost suspus dezbaterii publice până pe 6 februarie, vacanța „mobilă” se păstrează
Județele care vor avea vacanță în aceeași perioadă sunt Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București. În anul 2023, prima zi de cursuri a fost luni, 9 ianuarie, iar aceasta a deschis modulul 3 de cursuri.
Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni. Primii care au avut vacanța „mobilă” de o săptămână sunt cei din Ilfov și Suceava, pentru care vacanța de schi a fost între 6 și 10 februarie.
Luni începe vacanța „mobilă”
Elevii și profesorii din Iași iau vacanță luni, 20 februarie, și se întorc la școală pe data de 27 februarie, pentru modulul 4, care durează până pe 6 aprilie când, pentru două săptămâni, este vacanța de primăvară, în timpul căreia sunt sărbătorile pascale pentru creștini. Programul național „Școala altfel” și programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.
Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri. La clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.
Structura anului școlar 2022-2023
Structura anului școlar 2022 – 2023 este următoarea. Modulul 1 cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022. Modulul 2 cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023. Modulul 3 cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6-26 februarie 2023.
Modulul 4 cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023. Modulul 5 cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.