Lupta primarului Gavrilă Ștrifundă din Borșa ca Maramureșul istoric să nu fie ocupat de RSS Ucraineană în 1945

Puțini știu că, în martie 1945, Comitetul Central sovietic de la Kiev a pus la cale încorporarea Maramureșului istoric în Ucraina subcarpatică comunistă (RSS Ucraineană). Comuniștii sovietici, controlați de ucraineanul Hrușciov, au încurajat acțiunile separatiste ale avocatului rutean Ion Odoviciuc din Sighet, pentru a organiza o diversiune: o adunare generală în zonă, care să proclame unirea Maramureșului istoric cu URSS. Trupele maghiare, care se retrăseseră din Maramureș după crimele de la Moisei și nu numai, au lăsat un vid politic de care au profitat sovieticii, blocând reinstaurarea administrației românești și funcționarea Comitetului Național Român.

Situația s-a agravat considerabil în Maramureșul istoric, când un grup de ucraineni, conduși de aventurierul Ion Odoviciuc, a proclamat la Sighet „unirea Maramureșului cu mama Ucraina Sovietică”. Comitetul Național Român a fost alungat și a fost instituit un Comitet Popular sovietic. Limba română a fost interzisă, iar, paradoxal, pengő-ul unguresc a fost declarat monedă oficială. Primarul Borșei, legendarul Ștrifundă, a adunat țăranii români revoltați și a luat cu asalt, „manu militari”, orașul Sighet. Au avut loc lupte cu morți și răniți.

Liderul sovietizării locale a fost Ion Odoviciuc, născut în 1895 în Voloveț și fost ofițer în armata austro-ungară în timpul Primului Război Mondial. În cel de-Al Doilea Război Mondial, a luptat în armata hortistă și a fost rănit pe frontul de est. Ucrainean naționalist, a trecut la politica sovietică din interese naționaliste pentru a sprijini RSS Ucraineană să preia întregul Maramureș în URSS. În perioada interbelică, a studiat dreptul la Universitatea din Cernăuți și s-a implicat în activități culturale ucrainene în România. După 23 august 1944, Ion Odoviciuc a luptat agresiv pentru unirea Maramureșului cu RSS Ucraineană, sub steagurile roșii ale comunismului, într-o perioadă de haos administrativ.

Românii, repliați în rezistența națională în fața unei coaliții ciudate între comuniștii ruși și foștii horthyști, „convertiți sub steagurile FND”, au avut ocazional și temporar zone de auto-administrare (Maramureș, Năsăud, Bistrița), toate aparent limitate în ianuarie 1945. Puterea centrală de la București a administrat șase județe (prin Prefecturi și Jandarmerie) și câteva instituții (CFR, Poșta etc.) pentru perioade cuprinse între câteva zile și puțin peste o lună, persistența unor entități administrative românești (poștale) după 13 noiembrie 1944 fiind excepțională, dar documentată.

Au existat și excepții. Maramureșul a fost singurul județ din cele 11 în care administrația militară rusească nu a putut fi instalată imediat. Orașul Sighet a fost eliberat la 17 octombrie 1944 de către Armata a 40-a Sovietică. În aceeași zi, comandantul sovietic a îndrumat câțiva dintre românii care au suferit persecuții în timpul administrației ungare să preia administrația locală, „până la venirea autorităților de la București”. Fiind organizat un Mare Sfat Național, cu delegați din fiecare comună, a fost constituit un Consiliu Național Român (CNR), cu Dr. Ioan Bilțiu Dăncuș ales președinte (care a primit și delegația de primar al orașului Sighet). CNR a luat măsuri pentru a organiza democratic întregul județ, sub conducerea prefectului Dr. Petru Mihali, și a intrat rapid în conflict cu Consiliul Ruten-Maghiar din Maramureș.

La 20 ianuarie 1945, la Sighetul Mar­mației, secesioniştii ucraineni si maghiari au ţinut o adunare la care au participat cel puţin 300 de persoane, mai ales ucraineni, cu intrare doar pe bază de invitaţie. La adunare au ţinut discursuri liderul comunist ucrai­nean local, Ivan Odovichuk, şi un maior al armatei sovietice, cu numele Svetchnikov. Într-un manifest prezentat şi sprijinit de adu­nare Maramureşul a fost decla­rat parte a Uniunii Sovietice. În oraș s-a început acțiunea de strângere de sem­nături pentru susține­rea acțiunii de unire a Mara­mu­reșului cu Ucraina. Observatorii americani raportau că: „… umblând din casă în casă pentru semnături, ucrainenii i-au ameninţat pe locuitori cu deportarea şi includerea în lista neagră. În cursul săptămânii, conform ziarului comunist local, „Poporul” (28 ianuarie), au semnat mai bine de 7.000 persoane. Membrii consiliului orăşenesc, constituind comitetul local al Frontului Democrat, au fost printre semnatari şi fără îndoială şi alţi locuitori au semnat sub presiune. Potrivit celor doi rezidenţi români, maiorul Svetchnikov a afirmat la adunarea comunistă întrunită în 22 ianuarie că orice persoană care refuză să semneze va fi „lichi­dată”. „Poporul” din 28 ianuarie anunţa că cei care nu semnaseră încă puteau să o facă la sediul Partidului Comunist”

La 28 ianuarie 1945, aventurierul Ion Odoviciuc, șeful parchetului local a proclamat „unirea Maramureșului cu mama Ucraina Sovietică”, iar din a doua zi, 29 ianuarie 1945, administrația locală a fost preluată de Comitetul Popular din Sighet, propus de FND, condus de Odoviciuc ca prefect. Drept urmare, primarul Bilțiu a fugit și s-a refugiat la București. Ceilalți români au fost arestați de Ion Odoviciuc și duși la Ujgorod (urmând să fie eliberați abia în octombrie 1945!). Insurecția comunistă a reușit așadar și aici (pe filieră ucraineano-maghiară), chiar dacă nu existau autorități militare sovietice de ocupație.(https://www.gazetademaramures.ro/republica-maramure-i-strategia-politicii-de-sovietizare-a-romaniei-in-viziunea-administra-iei-americane1-23011)