Ministerul Afacerilor Externe anunţă, marţi seară, că nu a fost anunţat oficial despre închiderea Consulatului General al României la Rostov-pe-Don, dar a luat notă de publicarea hotărârii Guvernului Federaţiei Ruse.
„Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de publicarea Hotărârii Guvernului Federaţiei Ruse privind denunţarea Acordului bilateral încheiat în 2005 privind deschiderea Consulatului General al României la Rostov-pe-Don. Partea română nu a fost încă notificată oficial cu privire la această decizie”, a transmis, marţi seară, Ministerul Afacerilor Externe.
Sursa citată a precizat că, în afară de Ambasada României la Moscova, pe teritoriul Federaţiei Ruse funcţionează Consulatul General al României la Rostov-pe-Don şi Consulatul General al României la Sankt Petersburg.
Închiderea consulatului
Guvernul de la Moscova a acceptat propunerea Ministerului rus de Externe de a anula acordul privind deschiderea consulatului general al României la Rostov pe Don, iar premierul rus Mihail Mişustin a semnat ordinul în acest sens, a anunţat luni seara agenţia oficială de presă TASS.
„În conformitate cu articolul 37 din Legea federală privind tratatele internaţionale a Federaţiei Ruse, este acceptată propunerea Ministerului rus de Externe privind denunţarea acordului dintre guvernele rus şi român privind deschiderea Consulatului General al României la Rostov pe Don, din 22 septembrie 2005, încheiat sub forma unui schimb de note”, se arată în ordinul publicat pe portalul oficial de informaţii juridice al guvernului de la Moscova.
Relația România-Rusia, tot mai rece
Decizia Moscovei intervine în condiţiile în care relaţiile dintre România şi Rusia s-au răcit considerabil după ce Ucraina a fost invadată de trupele ruse, iar Bucureştiul a condamnat vehement acest act de agresiune.
Săptămâna trecută, Ministerul de Externe de la Bucureşti anunţa că România se alătură demersurilor internaţionale de a expune şi a condamna încercările Federaţiei Ruse de interferenţă în procesele politice şi electorale din state democratice.
De asemenea, în vară, MAE român a solicitat Moscovei să reducă personalul diplomatic care lucrează în Ambasada Rusiei la Bucureşti cu 40 de oameni. În replică, MAE rus a precizat că „Rusia va răspunde în consecinţă”.
Foarte bine!De ce sa fie notificata Romania de catre Rusia? Prostii tradatori de la guvernare si johanna merita zero respect din partea Rusiei. Pacat ca poporul roman este condus de niste dobitoci ,presul la toate tarile. Bravo Rusia,jos johannis neamtul tradator strain de Romania.
OHOO DAA trebuia sa va trimita si cadouri de craciun sau poate o racheta SATAN sa va aminteasca .Dupa ce va laudati ca-i ajutati pe cei din UCRAINA cu bombe poate vreti si scuze .O sa vedeti cum ne tirguieste la un pahar de votca cu americani ,si iar o luam de la capat cu plata datoriilor de razboi , PACATOSILOR LUATI AMINTE .