Prima pagină » Economic Local » Magie și distracție pentru copii în Parcul Prieteniei a+

Magie și distracție pentru copii în Parcul Prieteniei a+

31 mai 2023, 20:48,
în Economic Local

Parcul Prieteniei a+ din vecinătatea companiei Antibiotice a devenit și anul acesta loc de distracție, voie bună și petrecere pentru copiii din comunitate și ai angajaților, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Momente de magie, dans, experimente distractive, picturi pe față și desene pe asfalt, alături de surprize dulci, au fost câteva din ingredientele unei petreceri reușite, organizate miercuri, 31 mai, în care peste 150 de copii s-au bucurat de natură și distracție, împreună.

Copii și părinți, deopotrivă, au călătorit pe tărâmul „Magic Aventura”, în compania a doi pirați veniți de pe o insulă magică, care i-au antrenat pe participanți la momente de magie inedite și trucuri ce i-au bucurat și pe cei mici, și pe cei mari.

Spectacolul a continuat cu momente de dans, joc și cântec, în decorul natural oferit de parcul plin de verdeață, în compania a 9 mascote reprezentând personaje îndrăgite din filme pentru copii, precum Elsa, Olaf, Wednesday sau Superman.

Și pentru ca magia să dureze și mai mult în lumea copiilor, anul acesta s-au alăturat evenimentului și specialiștii din cercetare ai companiei Antibiotice care au susținut în fața micuților mai multe experimente distractive. Uimirea și bucuria din privirile acestora, exclamații precum „Extraordinar! Și voi știți să faceți magie?” au fost o dovadă că știința poate face casă bună cu distracția și magia.

La finalul evenimentului, toți copiii au participat la „Ștafeta prieteniei”, organizată de Club a+, un nou prilej de veselie, dar și de mișcare în aer liber.

„Antibiotice susține evenimente dedicate copiilor angajaților cu ocazia sărbătoririi Zilei lor Internaționale de mai bine de 16 ani. În acest an, parcul Prieteniei a+ a fost, deopotrivă, un spațiu de distracție, creație, dar și magie, pus în scenă de actori profesioniști și de colegii noștri inimoși din departamentele de Cercetare. Ne bucurăm că în fiecare an acest eveniment reușește să ne mobilizeze, astfel încât să oferim copiilor din comunitate și ai angajaților, momente frumoase de care să își aducă aminte cu plăcere, peste ani”, a declarat Mihaela Murariu, director Resurse umane în cadrul Antibiotice.

Parcul Prieteniei a + a fost amenajat și oferit comunității de compania Antibiotice în anul 2020, fiind întins pe o suprafață de 25.000 mp, și cuprinde peste 1.000 de copaci şi arbuşti, gazon, alei pietonale, un spaţiu de joacă modern și un teren de tenis.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026
Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor primi premii în bani din partea statului. Guvernul a aprobat acordarea a 2.000 de lei pentru absolvenții de gimnaziu și 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu cu rezultate perfecte. Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani […]
Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc premii în bani. Ce sume acordă statul în 2026

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 iunie 2026
13 iunie 2026