Guvernul a anunțat, într-o informare de presă, ce acte normative au fost aprobate în ședința din 16 februarie 2022.
I. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
„1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind măsuri pentru aplicarea Regulamentului de punere în aplicare (UE)2015/1998 din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securităţii aviaţiei, aşa cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/103 al Comisiei din 23 ianuarie 2019
Ordonanța de Urgență aprobată de Guvern creează cadrul legal pentru aplicarea, la nivel național, a Regulamentului (UE) 2019/103 privind măsuri specifice de securitate în aviație.
Actul normativ stabilește entitățile responsabile cu efectuarea verificărilor standard și aprofundate a antecedentelor persoanelor care urmează să aplice măsuri de securitate a aviației civile sau care sunt responsabile cu controlul/monitorizarea acestor măsuri. Verificarea standard a antecedentelor este în responsabilitatea unității care face angajările și se va realiza în conformitate cu prevederile Programului național de securitate a aviației civile. Verificarea aprofundată a antecedentelor se va realiza de către Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale.
2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene
Actul normativ aprobat de Guvern reglementează situația cadrului bugetar în vederea asigurării sumelor necesare pentru plata integrală a beneficiarilor eligibili pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor. Este vorba despre plata contractelor de finanțare pentru ultimii 2.885 de beneficiari eligibili ai Măsurii 2, în valoare de 570 milioane lei.
În anul 2021, bugetul alocat Măsurii 2 a permis plata a 13.835 contracte de finanțare.
Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor, reprezintă o schemă de sprijin destinată sprijinirii IMM-urilor în perioada determinată de criza COVID-19, inițiată în 2020, care a avut ca surse de finanțare atât fondurile europene, cât și bugetul de stat. Fondurile totale alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru au fost în valoare de peste 3,8 miliarde lei (3.802.639.545 lei), din care mai mult de 3,2 miliarde lei (3.286.765.859 lei) fonduri externe nerambursabile, peste 515 milioane lei (515.873.686 lei) fonduri de la bugetul de stat, la care s-a adăugat, prin legea bugetului pe anul 2022, suma de 570 milioane lei pentru plata tuturor aplicațiilor eligibile a căror valoare excedează plafonul inițial al măsurii.
Comunicatul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului: https://bit.ly/3oTD87I
3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
Două programe importante de susținere a mediului de afaceri vor fi continuate în acest an: Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – ROMÂNIA” și Programul privind măsurile pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19.
Prin această ordonanță de urgență se creează cadrul legal pentru continuarea celor două programe, în condițiile în care sunt prevăzute fonduri bugetare pentru implementarea lor.
Comunicatul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului: https://bit.ly/3GOb0c5
4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii
Adoptarea Ordonanței de Urgență va permite implementarea de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a programului de sprijinire a sectorului IMM, în scopul redresării și relansării economice, în contextul pandemiei COVID-19. Astfel, se va asigura accesul întreprinderilor grav afectate de situația economică la un nou instrument de finanțare.
Finanțarea acestui program va fi asigurată din sumele rambursate de beneficiarii creditelor acordate în cadrul Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri.
II. HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind atribuțiile, organizarea şi funcţionarea Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, printr-o hotărâre, organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Actul normativ adoptat asigură astfel cadrul necesar pentru coordonarea, la nivel central, a activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, elaborarea politicilor și strategiilor şi urmărirea aplicării reglementărilor din acest domeniu.
Documentul prevede că ANPDPD funcționează cu un număr de 62 de posturi, exclusiv demnitarii, iar conducerea este asigurată de un președinte și de un vicepreședinte, ajutați de un secretar general.
De asemenea, în cadrul ANPDPD funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cu activitate de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap. Totodată, pe lângă ANPDPD funcționează Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap.
Comunicatul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale: http://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/6496-cp-hg-organizare-functionare-anpdpd-16022022
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind atribuțiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (A.N.P.D.C.A) va funcționa ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, potrivit Hotărârii aprobate de Guvern.
Prin înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție se creează premisele asigurării unui cadru instituțional unitar și coerent care să asigure coordonarea măsurilor și politicilor naționale în materia protecției și promovării drepturilor copilului și adopției.
Se revine astfel la situația existentă înainte de aprobarea HG 1002/2019 prin care odată cu înființarea Autorității Naționale pentru Drepturile persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, domeniul protecției drepturilor copilului a fost unificat cu cel al persoanelor adulte cu dizabilități.
Desprinderea problematicii drepturilor copilului, ca domeniu distinct de activitate gestionat de o autoritate dedicată acestei problematici va permite o examinare mai atentă a diverselor probleme cu care se confruntă copii și tinerii din România, atât din perspectiva măsurilor destinate copiilor separați temporar sau definitiv de familie, cât și din cea privind asigurarea prevenirii separării copilului de familie sau a celor pentru care adopția reprezintă unica soluție prin care acestora le va fi asigurat un mediu familial permanent în cadrul căruia să fie crescuți și îngrijiți.
Hotărârea de Guvern prevede că A.N.P.D.C.A funcţionează cu un număr 85 de posturi. Conducerea autorităţii este asigurată de către un Preşedinte cu rang de Secretar de Stat, care este ajutat în activitatea de conducere de către un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat şi de un secretar general.
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada de centură Bucureşti km 0+000 – 100+900”, sector Centura Sud km 52 + 770 – km 100 + 900
Actul normativ aprobat stabilește unele măsuri adiționale necesare pentru realizarea obiectivului de investiții sectorul Centură Sud km 52 + 770 – km 100 + 900 al “Autostrăzii de centură Bucureşti km 0+000 -100+900”, care asigură legătura directă între Autostrada A1 – București Pitești și Autostrada A2 – București Constanța.
Prin avizarea proiectului tehnic și a unor modificări/corectări de traseu, a apărut necesitatea ocupării unei suprafețe suplimentare de teren, aflate pe raza localității Ciorogârla din județul Ilfov, pentru realizarea unor parcări de scurtă durată situate la km 94+800 al sectorului.
Amplasamentul suplimentar, cu o suprafață totală de 8.267 mp, cuprinde două imobile proprietate privată, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național.
Sumele aferente despăgubirilor pentru imobilele afectate de executarea lucrărilor sunt în cuantum de 113.230 lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
4. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”
Prin actul normativ aprobat vor fi realizate lucrări de extindere a cheurilor danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor. Din extinderea danelor 10 și 12 va rezulta o suprafață de aproximativ 24.755 mp de teritorii câștigate asupra mării. Lucrările vor impulsiona operatorii portuari să-și extindă activitățile de operare, manipulare, depozitare de mărfuri prin investiții suplimentare în capacitățile existente, ceea ce va conduce la creșterea volumelor de trafic derulate în zona Midia.
În cadrul obiectivului de investiții se vor realiza, de asemenea, lucrări pentru racordarea și asigurarea de utilități pentru nave (alimentare cu apă și energie electrică).
Valoarea totală estimată a investiției (inclusiv TVA) este de 83.3 milioane de lei, iar durata de execuție a acesteia este de 24 luni.
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
5. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe
Hotărârea a fost aprobată.
6. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.
7. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură – Centrul Judeţean Gorj în domeniul public al oraşului Novaci şi de modificare a Anexei nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.
8. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanțelor Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
Actul normativ include o serie de măsuri pentru reorganizarea Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în scopul îmbunătățirii activității. Aplicarea noilor reglementări organizatorice se va face cu încadrarea în prevederile bugetului pentru anul 2022.
9. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind organizarea şi funcţionarea Autorității Vamale Române şi pentru modificarea pct.1 de la lit. C din cadrul anexei nr. 1 Ia Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internațional
Măsurile introduse prin Hotărârea aprobată au scopul creșterii eficienței structurilor autorității vamale în combaterea fenomenelor de fraudă vamală și fiscală în domeniul produselor accizabile.
Actul normativ stabilește atribuțiile în domeniul vamal și dotările cu mijloace de transport, precum și detaliile organizatorice și de funcționare ale Autorității Vamale Române, ca urmare a aprobării Legii 268/2021. Prin această lege a fost reglementată înființarea Autorității Vamale Române, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor și finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor, ca efect al reorganizării prin divizare parțială a ANAF.
10. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Spaţii de cazare la Universitatea de Vest din Timișoara”
Hotărârea a fost aprobată.
11. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil – teren şi construcţii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei pentru Universitatea ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
Hotărârea a fost aprobată.
12. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventor a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Educaţiei prin Universitatea Politehnica din Bucureşti, precum şi trecerea unei construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acesteia
Hotărârea a fost aprobată.
13. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea imobilului – Observatorul Astronomic ,,Planetariu”- clădire şi teren aferent, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei pentru Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Hotărârea a fost aprobată.
14. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile înscrise în Anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.
15. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind transmiterea unei părţi din imobilul 326 din domeniul privat în domeniul public al statului şi darea acesteia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, înscrierea părții de imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, actualizarea valorii de inventar a imobilului 326 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.
16. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea închirierii imobilului 2995 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
Hotărârea a fost aprobată.
17. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Beliş, judeţul Cluj
Hotărârea a fost aprobată.
18. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj
Hotărârea a fost aprobată.
19. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor construcţii şi darea acestora în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud
Hotărârea a fost aprobată.
20. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului Vrancea, în domeniul public al Judeţului Vrancea şi modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.
21. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Modernizarea infrastructurii de monitorizare şi avertizare a fenomenelor hidro-meteorologice severe în vederea asigurării protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale – INFRAMETEO”
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Modernizarea infrastructurii de monitorizare și avertizare a fenomenelor hidro-meteorologice severe în vederea asigurării protecției vieții și a bunurilor materiale – INFRAMETEO”.
Investiția este estimată la 246 de milioane de lei și va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat.
Proiectul INFRAMETEO va continua dezvoltarea sistemului național de monitorizare și avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecției vieții și a bunurilor materiale. Investiția se va realiza în toate cele șapte centre meteorologice regionale.
22. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberarea domnului Altfatter Tamás-Ferenc din funcţia de prefect al județului Satu Mare
23. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberarea doamnei Dragotă-Zamfir Ana-Maria din funcţia de subprefect al județului Dâmbovița
24. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberarea domnului Bud Radu din funcţia de subprefect al județului Satu Mare
25. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberarea domnului Tăbărana Florin din funcţia de subprefect al județului Teleorman
26. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Roca Radu-Tiberiu în funcţia de prefect al județului Satu Mare
27. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Chițescu Adrian în funcţia de subprefect al județului Dâmbovița
28. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Muja Nicolae în funcţia de subprefect al județului Gorj
29. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Ciobanu Adrian-Virgil în funcţia de subprefect al județului Neamț
30. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Altfatter Tamás-Ferenc în funcţia de subprefect al județului Satu Mare
31. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Pop Romeo-Liviu în funcţia de subprefect al județului Satu Mare
32. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Iancu Gigi-Dorinel în funcţia de subprefect al județului Teleorman
III. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: măsuri privind implementarea unor programe guvernamentale de garantare cuprinse în Programul de Guvernare 2021-2024
Prin Programul de Guvernare, Executivul și-a asumat ca obiectiv stimularea economică, susținerea investițiilor strategice în infrastructură, sănătate, educație, inovare și digitalizare și reducerea decalajelor față de economiile statelor din Europa de Vest. În acest sens, Guvernul are în vedere utilizarea instrumentelor financiare și a granturilor pentru sectoarele afectate, precum și implementarea schemelor de ajutor de stat pentru investiții noi și garanții pentru credite.
Prin Memorandumul adoptat astăzi, Guvernul aprobă, în principiu, un set de măsuri în vederea stabilirii elementelor de politici publice și pregătirea implementării unor programe guvernamentale noi de creditare cuprinse în pachetul de stimulare economică pentru IMM-uri, precum și în vederea susținerii, continuării și finanțării programelor de sprijinire a start-up-urilor aflate în portofoliul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
Sunt avute în vedere următoarele programe:
– Programul IMM PROD – al cărui obiectiv este acordarea de garanții guvernamentale de până la 90% din valoarea finanțărilor solicitate de către IMM-uri pentru:
o încurajarea producției autohtone, creșterea capacității de producție,
o reconversia de la intermediere la producție,
o digitalizarea activității,
o alinierea la obiectivele de mediu (inclusiv îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul proceselor de producție).
– Programul Rural INVEST – destinat următoarelor direcții: achiziții și terenuri agricole, dotări/retehnologizare/automatizare, securitate energetică, piscicultură și acvacultură, industria alimentară, alinierea la obiectivele de mediu. Tipul și valoarea maximă a creditelor garantate vor fi stabilite prin legislație.
– Programul Garant Construct – va avea două componente: susținerea proiectelor de investiții pentru IMM-urile din sectorul construcțiilor și a proiectelor de investiții de scară mică pentru unități administrativ-teritoriale, care presupun finanțarea unor activități în domeniul construcțiilor. Obiectivul programului constă în acordarea de garanții guvernamentale de până la 90% din valoarea finanțărilor IMM urilor din sectorul construcțiilor, preponderent pentru firmele implicate în proiecte de îmbunătățire a eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu.
– Programul Innovation – obiectivul programului este sprijinirea investițiilor și a activităților de export ale IMM-urilor, a comerțului on-line și digitalizării, retehnologizarea companiilor locale, brevete de inovare privind produse, strategii, mediu. Facilitățile oferite în cadrul programului vor consta în acordarea de garanții guvernamentale de până la 90% din valoarea finanțărilor.
– Aceste programe completează măsurile destinate susținerii programelor derulate în prezent de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, finanțate prin bugetul de stat, între care: Programul Start-up Nation România, Programul privind măsurile pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului a căror activitate a fost afectată pe perioada pandemiei, Programul de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice de afaceri, programele pentru promovare etc.
Comunicatul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului: https://bit.ly/33okux8
IV. RAPOARTE
1. RAPORT naţional privind situaţia drogurilor
V. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 10 iniţiative legislative
2. PUNCT DE VEDERE cu privire la 18 iniţiative legislative iniţiate de deputaţi sau senatori, aflate în procedură parlamentară, potrivit opiniilor exprimate de ministerele/instituțiile consultate”, informează Executivul.