Prima pagină » National » Mai multe formațiuni politice, invitate de AUR să formeze o alianță conservatoare
Mai multe formațiuni politice, invitate de AUR să formeze o alianță conservatoare

Mai multe formațiuni politice, invitate de AUR să formeze o alianță conservatoare

18 feb. 2022, 16:28,
în National

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) invită mai multe formaţiuni politice, PMP, PNŢCD, Alternativa Dreaptă, Coaliţia pentru Naţiune, dar şi societatea civilă să se alăture iniţiativei sale privind constituirea Polului Conservator.

Conform unei scrisori transmise, vineri, de deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, Polul Conservator are ca valori şi principii „libertatea şi unicitatea persoanei, credinţa şi morala creştină, familia, tradiţia şi cultura – ca expresii ale identităţii şi demnităţii naţionale naţionale -, proprietatea privată, dreptatea, meritocraţia, statul de drept ca garanţie a democraţiei autentice, reîntregirea Neamului”.

„Astăzi, eşichierul politic din România este caracterizat de o puternică confuzie doctrinară şi ideologică. Absenţa unei oferte consistente de dreapta este cauza principală a crizei sistemice a ţării. Guvernele socialiste şi „liberale” din ultimele trei decenii poartă întreaga răspundere pentru actuala stare morală, economică şi socială a României. Refacerea unei coaliţii de tip USL 2.0 este doar o soluţie improvizată şi nocivă de guvernare, care va perpetua interesele aceleiaşi găşti de pradă care se roteşte la putere de peste 30 de ani. Această situaţie de fapt trebuie urgent depăşită! Rezolvarea poate veni numai prin constituirea unei veritabile alternative de dreapta. Cu acest scop iniţiem constituirea Polului Conservator. Vă invităm să identificăm împreună obiectivele şi căile de acţiune comune, având ca fundament valori şi principii conservatoare: libertatea şi unicitatea persoanei, credinţa şi morala creştină, familia, tradiţia şi cultura – ca expresii ale identităţii şi demnităţii naţionale naţionale – proprietatea privată, dreptatea, meritocraţia, statul de drept ca garanţie a democraţiei autentice, reîntregirea Neamului”, se afirmă în scrisoare.

AUR îşi exprimă convingerea că Polul Conservator va oferi românilor „alternativa reală de normalitate şi şansa unei Românii puternice”. „Cu fermitate şi înţelepciune, cu realism de neam şi ţară, ştim că, împreună, suntem în măsură să coagulăm o forţă redutabilă care să guverneze, slujind temeinic interesului naţional şi prosperităţii naţiunii. România are nevoie azi, mai mult ca oricând, de oameni politici vrednici şi truditori”, potrivit sursei citate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu de proporții la mai multe saloane de evenimente din Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale
Incendiu puternic la saloanele de evenimente de pe Calea Piscului, în Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale. Alte incendii au fost raportate în weekend la Satu Mare și în Vrancea. Flăcările s-au extins la mai multe saloane alipite, iar pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere. Incendiu de proporții la mai multe saloane […]
Incendiu de proporții la mai multe saloane de evenimente din Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 noiembrie 2026
03 noiembrie 2026