Prima pagină » Actualitate » Mai multe taxe, fără nici o dezbatere! Guvernul forțează o mișcare fulger
Mai multe taxe, fără nici o dezbatere! Guvernul forțează o mișcare fulger

Mai multe taxe, fără nici o dezbatere! Guvernul forțează o mișcare fulger

04 iul. 2025, 22:07, 3 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

Vineri seară, la ora 21:40, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au avut o ședință fulger (desfășurată online și durând doar zece minute) în care au stabilit calendarul pentru asumarea răspunderii Guvernului pe controversatul pachet de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan.

Astfel, Parlamentul se va reuni în ședință comună luni, de la ora 15:00, pentru ca Executivul să își asume răspunderea pe acest prim val de măsuri menit să reducă deficitul bugetar. În weekend, parlamentarii au termen să depună eventuale amendamente la proiect, iar luni dimineață Guvernul se va întruni pentru a decide dacă va integra unele dintre modificări în forma finală.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, în debutul ședinței de Guvern, că obiectivul său este ca proiectul să fie depus în Parlament cât mai curând, astfel încât până marți (ziua reuniunii ECOFIN, unde România va fi analizată pentru deficitul excesiv) procedura parlamentară să fie deja aproape finalizată.

Pachetul legislativ prevede măsuri dure, cea mai vizibilă fiind creșterea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 19% la 21%, dar și alte ajustări fiscale cu impact semnificativ asupra populației și mediului de afaceri.

Ce înseamnă asumarea răspunderii de către Guvern

Guvernul Bolojan recurge la o procedură specială prevăzută de Constituție, angajarea răspunderii în fața Parlamentului, care permite adoptarea unui proiect de lege fără vot și fără dezbateri parlamentare, în scopul urgentării reformelor. Odată ce Guvernul își asumă răspunderea, opoziția are la dispoziție trei zile pentru a depune o moțiune de cenzură.

Dacă moțiunea este adoptată, Guvernul cade, iar proiectul este automat respins. Dacă moțiunea nu trece, legea se consideră adoptată, dar poate fi contestată ulterior la Curtea Constituțională. Totodată, Președintele României are dreptul să ceară reexaminarea legii, caz în care textul va fi rediscutat în plenul reunit al Parlamentului.

După ce sunt epuizate aceste căi de atac, legea poate fi promulgată și va intra în vigoare.

Miza este uriașă: guvernul vizează consolidarea bugetară rapidă, în timp ce opoziția analizează posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură. Totul se joacă, așadar, în doar câteva zile decisive pentru viitorul economic și politic al României.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026