Local

Mai mulți șoferi au fost sancționați în urma acțiunii Biroului Rutier Iași de noaptea trecută

Publicat: 02 iul. 2022
actiune politie iasi
Aproximativ 1.200 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test

Noaptea trecută, 01/02 iulie anul curent, polițiștii Biroului Rutier Iași au desfășurat o nouă acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, pe raza municipiului Iași.

Astfel, aproximativ 1.200 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

Sancțiuni contravenționale pe raza municipiului Iași

În urma activităților, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere. De asemenea au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru alte abateri.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 6 infracțiuni, dintre care:

  • 3 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive;
  • 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice;
  • 1 pentru punerea în circulație sau conducerea unui auto neîmatriculat;

În total, polițiștii Biroului Rutier Iași au reținut 21 de permise de conducere, dintre care 17 pentru alcool, 3 pentru droguri, iar unul pentru altă abatere.

De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Exemple:

În jurul orei 22.30, polițiștii Biroului Rutier Iași au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe raza mun. Iași, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 22.00, polițiștii Biroului Rutier Iași au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism pe raza mun. Iași, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 20.00, polițiștii Biroului Rutier Iași au identificat un bărbat, de 35 ani care a condus un autoturism pe o stradă din mun. Iași, în timp ce s-ar fi aflat sub influența substanțelor psiho-active. Acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Rutier Iași au identificat un bărbat, care a condus un autoturism pe o stradă din mun. Iași, în timp ce s-ar fi aflat sub influența substanțelor psiho-active. Acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În jurul orei 21.30, polițiștii Biroului Rutier Iași au identificat un bărbat, de 37 ani, care a condus un auto pe raza municipiului Iași, deși ar avea permisul de conducere suspendat, în perioada 15.04-16.07.2022.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.




Comentarii
  • Se vede ca fug de munca si se uita in directia opusa daca te vede ca incalci.
    Singura chestie pe care o mai fac e sa dea amenzi pentru parcari, si alea date aiurea

  • Ar trebuie facute filtre la sfarsit de saptamana, intre orele 2-5, pe langa toate bodegile de “fite centrale si nu numai din Iasi si arestul IPJ s-ar umple de betivi si drogati.

  • Stimati politisti mergeti dimineata pe Venetia la Tiki Village acolo gasiti clienti de ambele feluri(beti+drogati) la volan.

  • In filtrul de ieri au prins doar gaste ametite. Adevaratii betivani si drogati fruntasi pe ramura ii gasiti doar pe langa cluburi (inclusiv cele din centrul orasului) si doar spre dimineata.

  • Domnilor, vedeti ca sunteti vizibili cu acelasi ID. Nu va mai luati de plaja si localul ascuns a lui Chirica, ca „stresati” DNA-ul Iasi. Nu fiti orbi, individul asta cu aere de multi-case, va vinde orasul in cativa ani.

Adauga un comentariu