Prima pagină » Local » Mai puține mijloace de transport în comun la stradă! Călătorii vor aștepta mai mult timp în stații
Mai puține mijloace de transport în comun la stradă! Călătorii vor aștepta mai mult timp în stații

Mai puține mijloace de transport în comun la stradă! Călătorii vor aștepta mai mult timp în stații

24 iun. 2025, 02:00, 14 ,
Petronel Ștefan în Local

În următoarele luni, vor fi mai puține mijloace de transport public care vor circula pe străzi

Ca în fiecare vară, numărul autobuzelor și tramvaielor care circulă pe străzile din Iași va fi mult mai mic. În contextul vacanței școlare, compania consideră că mijloacele de transport în comun sunt mai puțin folosite. Astfel, sunt necesare mai puține vehicule.

Mai puține mijloace de transport în comun

Deja, decizia a intrat în vigoare de câteva zile și va fi menținută până în luna septembrie 2025. Dacă pentru un traseu de autobuz din oraș, de exemplu, erau alocate câte 4-5 vehicule, acum, vor fi mai puține. La fel și în cazul tramvaielor – pentru traseele mai puțin aglomerate vor fi folosite câte 3-4 tramvaie pentru transportarea călătorilor. De asemenea, și zona metropolitană va fi afectată de această decizie.

Oricum, mijloacele de transport în comun nu erau suficiente nici în perioada aglomerată. CTP Iași a anunțat că are în folosință 120 de tramvaie, 160 de autobuze pentru transportul public. Însă trebuie luat în calcul faptul că dintre acestea sunt multe defecte, care nu pot fi folosite. Compania se pregătește să anuleze și biletele de călătorie eliberate pe hârtie.

„În contextul vacanței școlare, planificarea mijloacelor de transport a fost ajustată astfel: 77 de autobuze vor deservi Zona Urbană, 24 de autobuze vor fi alocate pentru Zona Metropolitană, 60 de tramvaie vor circula zilnic”, a transmis Carmen Ghercă, purtătorul de cuvânt al CTP Iași.

Vor crește timpii de așteptare

O problemă pe care o vor confrunta călătorii este faptul că timpii de așteptare din stații vor fi mai mari – astfel, chiar cu 10-15 minute în unele cazuri, în funcție de oră și zi. În special, în weekend, când sunt și mai puține mijloace de transport în comun la stradă. La începutul anului, călătorii au fost extrem de nemulțumiți de noile modificări aduse de companie.

Vor fi aduse tramvaie noi

În această perioadă, Primăria Iași are în desfășurare un contract pentru furnizarea a 18 tramvaie Bozankaya de aproximativ 20 de metri lungime. Deja, primul vagon a fost adus la Iași și urmează să fie verificat și înmatriculat pentru a fi scos la stradă. În mod normal, compania din Turcia trebuie să furnizeze toate vagoanele până în vara anului 2026, însă există posibilitatea ca acestea să ajungă la Iași până la finalul anului 2025. Rămâne de văzut dacă va fi posibil acest lucru și dacă va fi respectată înțelegerea.

Totuși, o mare problemă o reprezintă spațiul din depoul Gară, deoarece toate tramvaiele sunt aglomerate în acest loc, după demolarea depoului Dacia. Din păcate, nici până acum, contractul pentru începerea lucrărilor de la noul depou Dacia nu a fost semnat, și nu este sigur când se va întâmpla acest lucru. Termenul de finalizare a acestui proiect este de 3 ani, în cazul în care totul va merge conform planului. Însă există riscul ca lucrările să se decaleze până în 2030.

Având în vedere că vor fi mai puține mijloace de transport în comun pe străzile din Iași, călătorii vor aștepta mai mult timp în stații.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Nu că ar fi prea multe la stradă, oricum e jale cu transportul in comun. Chiar dacă e vacanta lumea tot circulă, compania nu da doi bani pe cei care cumpără bilete și abonamente, cei care muncesc au nevoie de transport,tot pe mocangeala se pune accent. Dar compania nu vrea sa vadă realitatea, in viziunea lor totul e bine.

    • Îhî… Pensionarii in mod special. Au, n-au treabă, caniculă sau ploaie, dar o plimbărică gratis prin Iași merge oricând

      • un pensionar

        ai gasit de cine sa te iei :)) ai sa ajungi si tu pensionar, asta daca vei ajunge. sa te vad pe tine atunci…ce sugerezi sa faca un pensionar in timul liber dupa 30-40 de ani de munca? sa joace fotbal afara, sa stea numai in casa, nu pricep? sau te pomenesti ca daca se poate, sa munceasca pana dau ortul popii

  • dobitocii de la CTP au scos abonamente pe baza de carduri electronice pentru seniori care necesita validate de fiecare data cand persoana urca intr-un autobuz sau tramvai astfel cei de la CTP sa poata urmari numarul de calatori din cursul zilei si sa suplimenteze acolo unde este necesar cu alte unitati de tramvaie si autobuze.

    ei nu vad ca la strada numarul seniorilor a ramas acelasi la orice ora din zi?

    • Seniorii sa mearga la cimitir, doar dus !
      Nu ai loc de fosile la primele ore ale diminetii ca se plimba intre piete ca e mai ieftin patrunjelul cu 50 bani in nicolina decat in alexandru !
      Asa e cand e totul gratis !

      • Știi ceva… Să le spui tuturor rudelor tale trecute de 60 de ani să moară pentru că așa dorești tu..Inclusiv părinților tăi.. Noroc în viață și nu uita că nu o să rămâi „tânăr/ă” mereu!!

  • Adrian Crenganis

    O bătaie de joc la adresa călătorilor și a angajaților!
    Această „ajustare” a programului de transport este o bătaie de joc pură, nu o soluție! Nu doar că pasagerii vor aștepta minute în șir în stații sub soarele arzător, dar situația reală este și mai gravă decât recunoaște CTP Iași. Afirmația că „sunt necesare mai puține vehicule” este o minciună sfruntată!
    Realitatea cruntă este că numărul de mijloace de transport la stradă este deja drastic redus din cauza defecțiunilor. Parcul auto al CTP Iași, în special tramvaiele vechi, se dezintegrează! Nu e zi să nu vedem tramvaie „pe ducă”, care se întorc în depou câte două-trei pe oră, încă de la primele ore ale dimineții. Asta înseamnă că, deși pe hârtie ar trebui să fie un anumit număr de vehicule, în realitate, mult mai puține sunt funcționale și ajung să circule efectiv. Această situație supraîncarcă personalul, care trebuie să gestioneze constant avarii și întârzieri, punând presiune pe o forță de muncă deja subdimensionată și prost plătită.
    Să nu uităm nici de condițiile din depoul Gară, unde tramvaiele noi ar trebui să coexiste cu cele vechi, într-un spațiu insuficient. Asta arată lipsa totală de planificare și investiție în infrastructură. Primăria se laudă cu tramvaie noi, dar uită să menționeze că nu există unde să le depozităm și întreținem corespunzător. CTP Iași și Primăria Iași, încetați să mai aruncați vina pe vacanța școlară! Asumați-vă incompetența și lipsa de viziune! Această decizie nu face decât să adâncească nemulțumirea cetățenilor și să batjocorească eforturile angajaților care, în ciuda condițiilor precare, încearcă să-și facă datoria. O să cerem socoteală pentru fiecare minut de așteptare în plus și pentru fiecare tramvai care se defectează pe traseu!

  • O mare tâmpenie, la fel și renunțarea la biletele clasice. Domnii (doamnele) care scornesc asemenea nerozii, ar trebui obligatoriu scoși zilnic pe trasee, să vadă și realitatea din teren.
    Să vadă cum este să cauți într-un mijloc de transport full, un aparat care să funcționeze. O să fie JALE, de la 1 septembrie, dacă nu se trezesc din prostie !!

  • Si ce daca e vacanta la elevi? Tot circula cu mijloacele de transport.In orasul acesta nu exista dor elevi- care aveau si mijloace separate de transpoprt. Cei de la CTP ar tebui sa-si miste fundurile in tramvaie si autobuze sa vada cum se circula. NU au curajul sa faca acest lucru cei din conducere. Sa merga cu sacosele in maini in mijloace de transport aglomerate sa mai caute si o porcarie de aparat functional ca sa valideze cardurile de transport. Din birou e foarte usor sa reduci numarul de mijoace de transport cand nu circuli cu ele. Or fi avand vreo ”baba Vanga” care le ghiceste cati calatori sunt pe trasee.

  • Știi ceva… Să le spui tuturor rudelor tale trecute de 60 de ani să moară pentru că așa dorești tu..Inclusiv părinților tăi.. Noroc în viață și nu uita că nu o să rămâi „tânăr/ă” mereu!!

  • PENTRU ANONIM: Sa primesti ceea ce doresti. In loc de sanatate sa ai parte de alte chestii , iar batranetele sa le apuci cu probleme mari si sa ti se zica la fel cum vorbesti tu acum, ca de esti in putere esti INVINCIBIL. Sa ai o viata asa cum o doresti tu altora.

  • În Germania, biletul clasic e în vigoare. Și, cu el, poți călători pe toate mijloacele de transport locale, în anumite condiții. Dar, la Iași, macazul se schimbă cu levierul. Mulțumiri tuturor organelor de partid și de stat la buget.

  • E, vacanță… bagă Chirica sine noi. Și ne mirăm de unde atâta hărnicie? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2025
12 decembrie 2025
Articole similare