Prima pagină » Eveniment-Social » Mâine începe METAL SHOW & TIB, cel mai mare târg tehnic din România!
Mâine începe METAL SHOW & TIB, cel mai mare târg tehnic din România!

Mâine începe METAL SHOW & TIB, cel mai mare târg tehnic din România!

08 mai 2023, 10:13,
în Eveniment-Social

Marţi, 9 mai 2023, începe METAL SHOW & TIB, cea mai mare expoziţie din România pentru prelucrarea metalelor, tehnologiilor şi echipamentelor industriale organizată de ROMEXPO şi EUROEXPO Fairs, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România. Ediţia din acest an îi are ca parteneri pe ASR (Asociaţia de Sudură din România) şi FEPA-CM (Federaţia Patronală din Industria Construcţiilor de Maşini).

Expoziţia are loc în perioada 9-12 mai la ROMEXPO, pavilionul B2.

Timp de 4 zile, zeci de echipamente și utilaje vor fi în funcțiune la METAL SHOW & TIB, printre care 9 fiber-lasere pentru debitare table și tevi și 22 centre de prelucrare prin așchiere. Mari producători mondiali, furnizori și distribuitori din România și străinătate vă aşteaptă în cel mai mare HUB al industriei tehnice cu noutăți și lansări de echipamente în premieră pentru piața din România, tehnologii de ultimă oră, o gamă extinsă de servicii, oferte speciale, discounturi exclusive pe perioada târgului și multe surprize.

Expoziţia numără peste 170 de companii din 18 ţări: Belgia, Bulgaria, China, Elveţia, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

Ce inovaţii poţi vedea la METAL SHOW & TIB 2023

  • PREMIERĂ. Primul laser din lume care are abilitatea de a modula fasciculul laser în timpul procesării (tehnologie LBC, standurile 14-15 AMADA)
  • Sistemul inovator de tăiere cu laser 2D cu optică volantă OPTIPLEX 3015 Fiber III 6 kW (standurile 100-101, YAMAZAKY MAZAK)
  • Demonstraţii LIVE cu tehnologii de tăiere laser de ultimă generație în sudare și debitare CNC (standurile 7-8, PLASMASERV)
  • Cele mai noi echipamente GWEIKE LASER (standurile 12-13, GWEIKE)
  • CNC de debitat cu laser model HS G3015C, 1.500W fibră optică (stand 46, ADLINE INDUSTRIES)
  • Maşina de debitare cu fibră laser şi full protecţie Bodor C4 (6kW) şi mașina de tăiat table și tuburi cu laser A3T (3kW) (stand 3, MEPRO UTILAJE / JINAN BODOR)
  • Lasere Debitare Țeavă VersyCNC din seriile T şi HM (stand 43, VERSYCNC TECH)
  • Premieră pentru piaţa din România: Maşina de măsurat lungimi completă, de mici dimensiuni KLM 120 (lansare în standul 61, METROMAT)
  • Sistemul de măsurare cu laser pentru mașini-unelte CNC LC50-DIGILOG, unic la nivel mondial pentru măsurarea fără contact și monitorizarea sculelor în cele mai dure condiții (stand 60, BLUM-NOVOTEST)
  • Lansarea noii versiuni a CAMWorks 2023: INMAACRO oferă o promoție specială care vă ajută să economisiți până la 50% la achiziționarea de licențe noi pentru modulele disponibile în ofertă. (stand 70, INMAACRO)
  • Noul scanner T-SCAN Hawk, scanul laser 3D de ultimă generaţie (discount 3% pentru comenzile lansate la standul din cadrul târgului) şi Microscopul digital ZEISS Smartzoom 5, o inovație în lumea microscopiei digitale – promoție specială pe durata târgului (stand 70, INMAACRO)
  • UltiMaker S7, cea mai recentă și mai avansată imprimantă 3D de la UltiMaker (stand 130, ADMASYS)
  • Prima masă rotativă NC din noua serie standard îmbunătăţită MK 200 (stand 121, KITAGAWA EUROPE)
  • Cele mai noile modele de produse KNIPEX, lider mondial în producția de clești de uz profesional, lansate la începutul lunii aprilie la nivel worldwide. (stand 108, KNIPEX)
  • Imprimanta industrială 3D Zortrax Endureal, care face piese din oțel inoxidabil 316L de calitate chirurgicală, sau din oțel 17-4 călit prin precipitare (stand 82, ATELIER CONCEPT & DESIGN STUDIO)
  • Cei mai noi coboţi FANUC din seria CRX, precum şi centrul vertical ROBODRILL din noua generaţie (stand 52, FANUC)
  • VARIAXIS C600, un Centru Vertical cu posibilitate de prelucrare în 5 axe continue, care oferă valoare maximă şi operare facilă datorită structurii sale rigide şi a celui mai rapid CNC din lume (standurile 100-101, YAMAZAKI MAZAK)
  • ROTOPOINT, dulapul inteligent de gestionare al sculelor aşchietoare şi a consumabilelor (stand 48, ROMSAN)
  • Maşina de debavurat Galaxy, cu dublu sens (stand 96, EURO ABRAZIVE)
  • Maşina compactă de debitare de la KOIKE (stand 59, FURITECH)
  • Noul uscător rotativ RT250Euro-DH (cerere de brevet depusă). Noul Multishape, cu formă inovativă de suport abraziv din ceramică. (stand 63, ROSLER)

Alte beneficii pentru vizitatori

  • Discounturi de până la 10% pentru produsele cumpărate în perioada târgului
  • Tombole cu premii (în standurile KNIPEX şi HOFFMANN)
  • Traininguri gratuite şi asistenţă la plasarea în producţie a echipamentelor achiziţionate pe perioada târgului (MOTOFIL şi INMAACRO)

Accesul la expoziţie este gratuit, pe baza CODULUI DE ACCES descărcat de aici. Pentru mai multe detalii, accesaţi www.metalshow-tib.ro.

VĂ AŞTEPTĂM LA METAL SHOW & TIB 2023!

9-12 MAI, ROMEXPO, B2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`