Prima pagină » Cancan » Mama lui Mihai Mitoșeru a avut parte de o minune după operație. Ce s-a întâmplat

Mama lui Mihai Mitoșeru a avut parte de o minune după operație. Ce s-a întâmplat

11 feb. 2021, 09:38,
în Cancan

Mama lui Mihai Mitoșeru a avut parte de o minune după operația pe creier pe care a suferit-o anul trecut. Camelia Mitoseru a trecut prin clipe extrem de grele, însă într-un final țoață situația a fost depășită cu bine. Fiul acesteia a oferit o serie de detalii inedite despre starea de sănătate a mamei sale.

„Acum două luni de zile vorbeam cu ea normal la telefon și, la un moment dat, nu putea să mai scoată nici un cuvânt. Am intrat în panică, am zis că face un AVC. Ne-am dus la Urgență imediat, și ne-au zis că nu e AVC și că e o tumoră.

Ne-au zis că trebuie operată urgent, altfel nu va mai putea să vorbească sau că va paraliza”, a declarat Mihai Mitoșeru la emisiunea „Teo Show” la Kanal D.

Mama lui Mihai Mitoșeru a avut parte de o minune după operație

După un apel disperat al lui Mihai Mitoșeru pentru a fi donat sângele necesar operației, mama sa a ajuns pe masa de operație. ”A fost operată, totul părea să fie bine.

Apoi, brusc, la două zile de la operație, mama nu mai putea să vorbească. Am crezut că înnebunesc, nu sunt medic de meserie, dar nu înțelegeam ce se întâmplă. Medicii mi-au zis să stau liniștit, dar cine, când știe că mama lui are probleme, poate sta liniștit?”, ne-a spus Mihai Mitoșeru.

La scurt timp a avut loc o minune,  Camelia Mitoșeru, spre surprinderea tuturor, și-a revenit.

”Acum am vorbit cu mama, totul e bine, și-a revenit, se simte mai bine și poate vorbi. Cum a ieșit soarele (mați după-amiaza a fost însorit în București, n. red.) și-a revenit și mama. Asta înseamnă să răsară soarele și pe strada ta”, ne-a spus, vizibil agitat, dar fericit din cale afară, Mihai Mitoșeru. Mai mult, reucnoaște Mihai, abia așteaptă să o ducă acasă, să o externeze pe Camelia Mitoșeru.

”Când spun medicii, o scot din spital, o duc acasă și am grijă să facă recuperarea medicală așa cum trebuie. Sper să își revină complet cât mai repede, dar mama e o femeie puternică, sunt sigur că totul vă fi bine”, a mai spus Mihai Mitoșeru.

Mihai Mitoșeru își dorește un copil

Mama lui Mihai Mitoșeru a avut parte de o minune după operația pe creier pe care a suferit-o anul trecut, însă artistul își dorește că, atunci când Camelia vă ieși din spital, să-i facă o mare bucurie. „O s-o aduc acasă, îi comand ceva ce îi place ei de mâncare, o duc să o plimb pe la Victoriei, unde vrea ea. După ce se recuperează, durează cam trei luni, vreau să-i fac un nepoțel.

Cu prima fată cu care voi fi, o să-i fac un copil. Nu prea mai am ce să aștept. Nu trebuie să fiu îndrăgostit. Am fost îndrăgostit 14 ani și uite că am rămas singur”, a spus Mihai Mitoșeru la Teo Show, dezvăluind că relația lui cu Noemi nu a mai mers și că despărțirea e definitivă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Luca Niculescu estimează că are șanse mari să formeze Guvernul și anunță că vrea să ceară joi votul de învestitură în Parlament. Ilie Bolojan susține un acord politic între partide. Premierul desemnat Luca Niculescu spune că este optimist în privința formării noului Guvern și anunță că intenționează să ceară joi votul de învestitură în Parlament. […]
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 octombrie 2026
14 octombrie 2026
Articole similare
Zi cu ghinion pentru Alioșa Sorocan! Fostul jandarm, în fața judecătorilor ieșeni, într-un dosar de fals în declarații
02:00
FOTO Zi cu ghinion pentru Alioșa Sorocan! Fostul jandarm, în fața judecătorilor ieșeni, într-un dosar de fals în declarații
Credincioșii o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva! Drumul de aproape patru secole al celui mai important pelerinaj din România
02:00
FOTO Credincioșii o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva! Drumul de aproape patru secole al celui mai important pelerinaj din România
Un tânăr de 32 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore. A condus beat și fără permis un tractor neînmatriculat
02:00
Un tânăr de 32 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore. A condus beat și fără permis un tractor neînmatriculat
O tânără din Iași a lansat un proiect inedit. „Mi-am dorit să creez un proiect care să îi facă pe oameni să privească restaurantele din Iași cu mai multă curiozitate”
02:00
O tânără din Iași a lansat un proiect inedit. „Mi-am dorit să creez un proiect care să îi facă pe oameni să privească restaurantele din Iași cu mai multă curiozitate”
APIA a demarat pregătirile pentru plata avansului aferent campaniei 2026. Sumele încep să ajungă în conturile beneficiarilor din Iași începând cu 16 octombrie
02:00
APIA a demarat pregătirile pentru plata avansului aferent campaniei 2026. Sumele încep să ajungă în conturile beneficiarilor din Iași începând cu 16 octombrie
Condiții jalnice într-o parcare cu taxă din Iași! Șoferii plătesc 7 lei pe oră ca să își lase mașinile în mocirlă
02:00
FOTO Condiții jalnice într-o parcare cu taxă din Iași! Șoferii plătesc 7 lei pe oră ca să își lase mașinile în mocirlă
Un tânăr de 27 de ani din Bacău, depistat la cerșit în scaun cu rotile în Iași! După ce a fost prins, băiatul le-a arătat scheme de karate polițiștilor. „S-a ridicat și lovea cu piciorul”
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Bacău, depistat la cerșit în scaun cu rotile în Iași! După ce a fost prins, băiatul le-a arătat scheme de karate polițiștilor. „S-a ridicat și lovea cu piciorul”
Tergiversare fără sfârșit în dosarul lui Costel Alexe! După ani de proceduri, ce a decis Tribunalul Iași
02:00
FOTO Tergiversare fără sfârșit în dosarul lui Costel Alexe! După ani de proceduri, ce a decis Tribunalul Iași
Scandal la Grădinița nr. 1 din Iași! Angajații spun că sunt terorizați de directoarea Camelia Apopei: „Nu mai rezistă nimeni”
02:00
FOTO Scandal la Grădinița nr. 1 din Iași! Angajații spun că sunt terorizați de directoarea Camelia Apopei: „Nu mai rezistă nimeni”
Așa „dezvoltă” Costel Alexe județul! O nouă licitație publicată de Consiliul Județean Iași a fost contestată. Firmele reclamă practici ilegale
02:00
FOTO Așa „dezvoltă” Costel Alexe județul! O nouă licitație publicată de Consiliul Județean Iași a fost contestată. Firmele reclamă practici ilegale