Miruna Pascu, mama şoferului de 19 ani care, aflat sub influenţa drogurilor, a omorât doi tineri la 2 Mai, rămâne în arest preventiv, a decis luni Curtea de Apel București.
Instanța a respins, astfel, cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Mama lui Vlad Pascu rămâne în arest preventiv
Miruna Pascu a fost trimisă în judecată de procurori la jumătatea acestei luni, alături de fiul ei, Vlad Pascu şi de fostul soţ, Mihai Pascu. Ea este acuzată că ar fi şantajat o fată, martoră în dosarul în care este cercetat fiul ei. Concret, ea ar fi ameninţat-o pe prietena lui Vlad Pascu că va face publice informaţii şi imagini compromiţătoare despre ea, dacă va colabora cu procurorii.
În acelaşi dosar, Vlad Pascu, aflat în arest preventiv, este acuzat de consum şi trafic de droguri, iar Claudiu Pascu de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Procurorii arată în rechizitoriu că tânărul s-a drogat încă de când avea 13 ani, când a început să consume inițial droguri de risc, apoi droguri de mare risc, înconjurându-se de un anturaj format din persoane de vârsta sa, cu preocupări similare, dar și din oameni care îi furnizau o gamă variată de droguri – cannabis, cocaină, amfetamină, fentanil și oxicodonă:
„Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe fondul unor probleme emoționale survenite într-un context familial, în perioada de minorat (13 ani), a început să consume inițial droguri de risc, apoi droguri de mare risc, înconjurându-se de un anturaj compus din persoane de vârsta sa cu preocupări similare, dar și din persoane care îi furnizau o gamă variată de droguri – cannabis, cocaină, amfetamină, fentanil și oxicodonă.
Consumul constant de droguri a marcat evoluția personală a inculpatului, care a dezvoltat un comportament de tip histrionic, favorizat și de accesul la o serie de resurse materiale peste media socială.
Acest cumul de factori a condus în final la comiterea infracțiunilor cercetate în acest dosar, dar și a celor care fac obiectul dosarului instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia după ce în noaptea de 18/19.08.2023, aflat sub influența drogurilor de risc și mare risc consumate anterior, a condus mașina și a produs accidentul rutier de la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane”.
Accidentul din 18 august, când Vlad Pascu a omorât cu mașina doi studenți de 21 și 22 de ani, a scos la iveală detalii revoltătoare. Vlad Pascu fusese oprit de poliție de două ori – cu o zi înaintea tragediei, la un filtru, și chiar în aceeași noapte. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. La mai puțin de o oră, Vlad Pascu a provocat accidentul în care a ucis doi studenți și a rănit alți trei.