Cine conduce Opera Națională Română din Iași atunci când managerul este de negăsit? În contextul solicitării unor răspunsuri referitoare la activitatea angajaților Operei Naționale Române Iași, reporterii BZI au încercat, de mai multe ori, să ia legătura cu managerul instituției, tenorul Andrei Fermeșanu. Totuși, acesta nu a putut fi contactat în ultima săptămână, iar la sediul instituției nu era prezent, angajații susținând că nu știu dacă acesta va ajunge sau nu la muncă.
Managerul de la Opera Națională Iași, de negăsit la locul de muncă
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Andrei-Fermesanu-1.jpeg)
Managerul Operei Naționale Române din Iași, tenorul solist Andrei Fermeșanu, este de negăsit, devenind o prezență aproape inexistentă în instituția pe care o conduce. Deși reporterii BZI au încercat să obțină un punct de vedere referitor la subiecte de interes public, acesta nu a răspuns la telefon, iar la sediul instituției nu a fost găsit nici măcar o singură dată în decursul mai multor zile.
Situația ridică semne serioase de întrebare despre modul în care este administrată una dintre cele mai importante instituții de cultură din Iași.
În încercarea de a obține informații despre activitatea instituției, reporterii BZI s-au deplasat în diferite zile la Opera Națională Română Iași. După aproximativ o oră de așteptare, managerul interimar nu a ajuns la birou în niciuna dintre zile.
Unul dintre angajați, obișnuit probabil cu această situație, a oferit câteva răspunsuri care ridică semne de întrebare serioase.
„Nu știu când ajunge, nu știu nici dacă ajunge astăzi (7 aprilie 2026 – n.r.). Știți cum e, e șef, vine când vrea. Poate să vină și la ora 09:00, și la ora 14:00 sau să nu vină deloc. Nu îi ține nimeni locul. Momentan, nu avem pe nimeni la birouri”, a declarat un angajat al Operei Naționale Române Iași.
Cuvintele sale confirmă ceea ce angajații au reclamat de mai multe ori în trecut, și anume lipsa de comunicare cu conducerea.
Problemele angajaților sunt discutate cu întârziere
Potrivit unor surse interne, există situații în care problemele personalului artistic ajung să fie discutate cu greu din același motiv.
„Am avut programată (27 martie 2026 – n.r.) o discuție cu direcțiunea Operei, în legătură cu unele probleme care există, dar aceasta a fost amânată pentru săptămâna care a urmat, deoarece aceștia au fost plecați din oraș”, a precizat o membră a personalului artistic.
Această absență nu este episodică, ci pare a fi un obicei. În repetate rânduri, reporterii BZI au încercat să ia legătura cu managerul interimar al Operei, dar acesta nu a putut fi contactat nici telefonic, nici la birou.
Totuși, în timp ce biroul de conducere rămânea gol, în restul Operei activitatea se desfășura în ritm intens. Muncitorii, tehnicienii, personalul de întreținere și curățenie își vedeau de îndatoriri, iar totul funcționa datorită celor care țin instituția în picioare zi de zi.
Ironia situației este evidentă, astfel că, în timp ce angajații își făceau treaba cu seriozitate, managerul, cel care ar trebui să le fie coordonator, lipsea cu desăvârșire. Opera Națională Română Iași continuă să funcționeze cu ajutorul angajaților.
Absența repetată a unui manager dintr-o instituție publică ridică întrebări firești despre modul în care este administrată Opera din Iași și despre respectul față de responsabilitățile funcției, în contextul în care, lunar, încasează un salariu de aproape 10.000 de lei din banii cetățenilor.
Astfel, managerul Operei Naționale Române Iași, Andrei Fermeșanu, este de negăsit atunci când trebuie să ofere răspunsuri în legătură cu instituția pe care o conduce, ridicând semne de întrebare cu privire la transparența și responsabilitatea pe care le are.
Credeti ca bufonul de la ateneu care e la Palatul Culturii prietenul de trupa a celui mentionat in articol, e altfel?
pai e plecat la turnere cu andrei si guzga ia si salar si de la concerte nu i corect dar au spate mihaita stie m ai bine
corupt ,protejat de chirica in continu conflict de interese .pana unde pana cand ?
Si condica de prezenta cine i-o semneaza? Ori ia salariu fara sa fie oficial prezent la munca? Oricum o dai, tot ilegal e.
Ce aer de minoritar sexual are 🤣
Dar și balerinii vedetă nu vin la repetiții și au gura mare că nu mai încap de elevi și studenți, dar ei nu recunosc că nu mai pot pe scenă iar unii rup cântarul și vor să fie în prima linie
E pus interimar de servicii ,cu acordul psd si pnl.Cantaret mediocru,care se foloseste de infrastructura institutiei ca sa si faca imagine.
Foloseste salile de repetie ale operei precum si oameni din cor si din orchestra pentru concertele cu 3 ieseni care se dau tenori.Abuz in serviciu,clar !
Câtă lume rea, ferească Dumnezeu! Este un solist foarte bun, are mereu repetiții și turnee inclusiv în străinătate. Dar cei care l mănâncă de … crapă de ciudă!
In ce strainatate are repetitii si turnee? Susanele aranjate de acoperitii SIE,la case de cultura sau biserici adventiste? Noi ce vedem la iasi e ca orchestra s a deprofesionalizat de atatea concerte cu 3 tenori ieseni,muzica usoara sau ce canta ei acolo un fel de pop opera.Orchestra la Aida a dat niste gherle foarte nasoale,au cantat ca niste amatori ! Sa se schimbe o data directorul operei sa se termine cu amatorismul asta pe scena . Voi nu aveti termeni de comparatie si de asta idolatrizati tenori de astia „vedete locale „.Daca erau buni cantau la scala sau la covent garden sau la met.Sunt mediocri profesional iar domnul ,ca manager isi face interesele lui ,foloseste infrastructura institutiei sa si faca reclama si invita sa cante sau sa dirijeze la iasi fix pe cei care urmeaza sa i invite si pe ei la randul lor.E un schimb :ma chemi te chem ,pe bugetul statului !Nesimtiti ! Lumea s a prins ,salile la opera nu se mai umplu ! Cand vedeti totusi sali pline la opera,sa stiti ca jumatate de sala e data moca : INVITATII .
Asta cu invitatiile e adevarat. Sunt date invitatii cu zecile chiar sute ,doar ca sa se umple sala sa nu para ca este dezinteres .Se dau invitatii la scoli,la firme.Stiu sigur de un spectacol ,200 de invitatii s au dat .Nivelul artistic al spectacolelor a scazut,biletele s au scumpit,e criza,de aia nu se mai vand bilete.
Mai interesante comentariile decat articolul !
Mie imi place glasul lui.Nu are armonice dar canta curat .Ca spectator de opera e adevarat ca a scazut calitatea spectacolelor,si sala nu se umple.Mi se par totusi foarte rautacioase comentariile,sunt altii si mai rai decat el.