Prima pagină » Editorial » Mănușa lui Bolojan aruncată fix în obrazul lui Grindeanu
Mănușa lui Bolojan aruncată fix în obrazul lui Grindeanu

Mănușa lui Bolojan aruncată fix în obrazul lui Grindeanu

28 oct. 2025, 10:46,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Ce va face interimarul de la PSD, Sorin Grindeanu, aflat în plină cursă electorală pentru câștigarea președinției partidului, în condițiile în care, cu o violență încă nemaiîntâlnită, premierul Ilie Bolojan i-a aruncat în față mănușa, provocându-l să reacționeze, într-un fel sau altul? Este un fel de ultimatum pe care, de astă dată, prin niciun balet politicianist, Sorin Grindeanu nu-l poate evita. Cum va răspunde?

„Erare humanum est, perseverare diabolicum!” Acest vechi percept latin i se potrivește mănușă — pentru că tot era vorba despre o mănușă — lui Sorin Grindeanu. Acesta, în opinia mea, pe bună dreptate, l-a amenințat de mai multe ori cu demiterea pe premierul Ilie Bolojan, dar toată lumea a observat că a făcut-o mai degrabă cu un caracter demonstrativ decât sub forma unui gest decisiv. L-a amenințat cu demiterea pe Ilie Bolojan, semnalizând, în acest fel, pentru „poporul PSD”, atât cât a mai rămas din electoratul acestui partid, că se plasează de partea sa, că este empatic și că încearcă, din răsputeri, să atenueze măsurile extrem de dure pe care, în calitate de premier, Bolojan le-a luat, de fapt, cu acordul tacit al partidelor care îl susțin, deci implicit al PSD.

Acestui joc dublu, Ilie Bolojan i-a pus capăt în această săptămână. A ieșit la rampă și l-a somat, cât se poate de serios, pe liderul PSD să acționeze. Să decidă, odată pentru totdeauna, dacă rămâne sau nu în alianță cu Ilie Bolojan. Iar dacă nu, să depună împotriva sa o moțiune de cenzură. De îndată!

Prima reacție a liderului PSD a fost, așa cum era de așteptat, o eschivă. Acesta a răspuns, mai în glumă, mai în serios, că nu este necesară o moțiune de cenzură. Că va fi suficient ca PSD să se retragă de la guvernare și astfel, în conformitate cu Constituția, guvernul cade. Este fals.

Guvernul cade, într-adevăr, dacă se schimbă componența acestuia, prin ieșirea unui partid din alianță, dar, atenție, numai și numai cu condiția ca toți miniștrii și secretarii de stat să demisioneze simultan. Altfel, plecarea de la guvernare nu este luată în considerație. Și guvernul poate continua, șontâc-șontâc, bine mersi!

Prin această eschivă, Sorin Grindeanu a încercat să ocolească răspunsul necesar la următoarea întrebare: „Bine, bine, și dacă guvernul cade, ce urmează să fie pus în loc? O nouă alianță? Cu cine? De vreme ce USR și PNL sunt excluse, iar o alianță cu UDMR nu poate asigura o majoritate pentru viitorul și ipoteticul executiv.”

Singurul răspuns corect la întrebare ar fi fost cel care respectă aritmetica parlamentară. Și anume: o alianță cu AUR. Parțial posibilă doctrinar. Mai ales acum, după ce PSD a decis câteva schimbări importante de definire, prin propriul statut, a formațiunii politice drept una de stânga, dar conservatoare, și nicidecum una de stânga, dar progresistă.

Și mare atenție: Grindeanu a decis acest lucru mizând pe faptul că, de această dată, Internaționala Socialistă nu va reacționa și nu-și va permite luxul de a scoate PSD în afara acestei familii de partide, la fel cum a procedat, amenințând cu succes PSD-ul, pe vremea lui Liviu Dragnea.

Dar Bolojan a evitat, până acum, să se exprime și să acționeze tranșant. După ce mănușa i-a fost aruncată în obraz, într-o manieră de o violență neobișnuită, de către Ilie Bolojan, interimarul de la PSD nu-și mai poate permite luxul de a rămâne în poziție de șpagat și nici măcar echilibristica de a merge, în continuare, pe sârmă, între susținerea tacită a lui Ilie Bolojan și demonizarea acestuia, de dragul propriului electorat.

Mănușa aruncată nu poate fi pur și simplu ignorată. Este obligat să o ridice și să facă ceva cu ea. Ori o va săruta și va trimite bezele lui Ilie Bolojan, recunoscându-și înfrângerea, ori îl va plesni pe premier cu ea peste obraz, făcând imediat pasul următor în vederea demiterii acestuia — acesta fiind moțiunea de cenzură.

Închei precizând că, probabil, Sorin Grindeanu nu este atât de naiv încât să-și imagineze că, de dragul acestei înfruntări sau confruntări, AUR va salva obrazul PSD, depunând el însuși, a nu știu câta, moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Horror! O mașină a sărit în gol 20 de metri de pe Pasarela Bucium, după ce s-a izbit de un TIR. Șoferița a murit: „I se vedeau creierii” – UPDATE
Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului pentru salvarea victimelor și acordarea primului ajutor. UPDATE 2: Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 aprilie 2026
25 aprilie 2026