Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu a semnat la Kiev un memorandum privind asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene
Marcel Ciolacu a semnat la Kiev un memorandum privind asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene

Marcel Ciolacu a semnat la Kiev un memorandum privind asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene

18 oct. 2023, 17:20, 2 ,
în Actualitate

Premierul Marcel Ciolacu şi omologul său ucrainean, Denys Shmyhal, au semnat miercuri, la finalul şedinţei comune a executivelor celor două ţări, desfăşurată la Kiev, un memorandum privind „asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene şi o strategie privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina – România şi a infrastructurii rutiere conexe”, transmite Agerpres.

De asemenea, a fost semnat un acord între Cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Guvernul României privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa romano-ucraineană, între localităţile Bila Tserkva şi Sighetu Marmaţiei.

Pe lista documentelor semnate la finalul şedinţei comune a celor două executive se află şi un Protocol de implementare între Cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Guvernul României a Acordului între Ucraina şi Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor, dar şi un Memorandum de înţelegere între Ministerul Economiei din România şi Ministerul pentru Industrii Strategice al Ucrainei privind cooperarea în domeniul industriei de apărare.

Totodată, a fost semnat un Memorandum de înţelegere în domeniul farmaceutic, dar şi o Declaraţie de intenţie între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Ucraina.

S-a adoptat OUG pentru importurile de cereale din Ucraina

Într-o ordine de idei asemănătoare, amintim cum importurile de grâu, porumb, floarea soarelui şi soia vor fi permise numai în baza unui acord de punere pe piaţă eliberat de Ministerul Agriculturii şi doar pentru fermierii şi procesatorii care demonstrează că au nevoie de aceste cantităţi pentru completarea stocurilor, a declarat joi, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul de resort, Florin Barbu.

„Astăzi (n.r. 10 octombrie), în şedinţa de Guvern, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă care protejează fermierii români de importul cerealelor din Ucraina. În baza mecanismului negociat cu Ucraina, instituim o procedură prin care permitem importurile de grâu, porumb, floarea soarelui şi soia doar în baza unui acord de punere pe piaţă eliberat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Astfel, importul de cereale va fi posibil doar pentru fermierii şi procesatorii români care demonstrează cu acte că au nevoie de cantităţi pentru completarea stocului”, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

De asemenea, a adăugat el, nu pot intra în procesare sau furajare decât cerealele care respectă standardele de calitate certificate de Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pe baza probelor primite şi analizate.

„Acest mecanism este unul simplu. Fermierii şi procesatorii români care doresc completarea stocurilor depun documentele care atestă necesitatea importului. Comisia de analiză a cererilor verifică documentele şi propune emiterea sau nu a acordului pe piaţă. ANSVSA eliberează certificatul de conformitate pentru produsul ce urmează a fi importat, pe baza unei analize a mostrei de produs pusă la dispoziţia importatorului. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale eliberează fermierului sau procesatorului acordul de punere pe piaţă a cantităţii de care are nevoie. Înainte de a intra în procesare sau furajare, marfa este reverificată de către ANSVSA în certificarea respectării calităţii. Eu nu pot permite ca pe piaţa românească să intre produse afectate de boli, dăunători sau care nu sunt 100% sigure pentru consumul nostru. Acordul de punere pe piaţă expiră la momentul în care este atinsă cantitatea solicitată la import. Mecanismul este creat atât cu fermierii noştri, cât şi cu autorităţile Ucrainei”, a explicat Florin Barbu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Comentarii
  • Ce inseamna tranzit sigur? Te impusca ucraineanul in tara ta daca nu e sigur? Lingaule!

  • Sa scriem corect: cerealele americane din Ucraina. Colonia nu poate face nici o miscare, decat sa execute ordinele; nu ca ar fi fost capabila de o cat de mica nesupunere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026