Marcel Ciolacu, recent învestit în funcţia de prim ministru, a venit în faţa românilor cu primele declaraţii.
„Am dat colegilor mei primele drafturi de ordonanţe pe care vrem să le citim în următoarea şedinţă de guvern, ca să putem să le aplicăm cât mai urgent. Este vorba de reducerea preţurilor la alimentele de bază, sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinere a industriei materialelor de construcţii, plus introducerea energiei verzi în firmele agricole.
Toţi funcţionarii statului român trebuie să înţeleagă că avem nevoie de performanţă în administraţie. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou, iar asta este valabil de la nivel de ministru până la nivelul funcţionarilor de execuţie. În acest moment, la Guvernul României şi la toate ministerele de linie am anunţat că intrăm într-un regim de mobilizare generală. Avem de livrat ţinte şi jaloane din PNRR şi nu putem rata nimic: pensiile speciale, legea salarizării, managementul companiilor de stat.
Mandatul acestui guvern este despre reforme şi economie, mai concret, despre cum facem ca economia să producă mai multă valoare şi locuri de muncă, iar rezultatele să se vadă concret în buzunarele oamenilor. De aceea, în fiecare şedinţă de guvern veţi vedea că avem ca agendă noi măsuri de stimulare economică, însă primul şi cel mai concret rezultat al unei guvernări bune este ca inflaţia să scadă, oamenii să simtă asta în preţurile unor produse de bază. Asta vrem să facem imediat şi să acţionăm încă de săptămâna viitoare.
Alături de acest demers avem alte măsuri ţintite pentru a susţine agricultura, construcţiile şi energia. Din punctul meu de vedere, sunt domeniile care fac diferenţa pentru oameni”, a spus Ciolacu, potrivit Rador.
Noul premier rupe „tradiția” primelor vizite oficiale la Chișinău
Noul premier rupe „tradiția” primelor vizite oficiale la Chișinău. Prima vizită externă pe care o va efectua prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi în Republica Federală Germania, unde se va întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz, au declarat surse guvernamentale citate de Agerpres. Potrivit aceloraşi surse, în cadrul vizitei în Germania, premierul va fi însoţit de mai mulţi miniştri.
Totodată, aceleaşi surse au precizat că, sâmbătă, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, este aşteptat să efectueze o vizită la Bucureşti.
Privitor la subiectul Schengen, prim-ministrul se aşteaptă la o intensificare a negocierilor din partea română, bazată pe abordarea venită din partea miniştrilor Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi cel al Externelor, Luminiţa Odobescu.
Exact asa spuneau PNL si USR cand au fost aduse la putere de Iohannis – era „guvernul meu”. Si in in primele 2 luni, au angajat 15000 de functionari in administratia centrala (Bucuresti).
În sfârșit, a venit omul care l-a trimis în aut pe omniprezentul politician policolor Dâncu! Fariseul ăsta insista pe lângă dulapul cotrocean să facă demersuri ca România să se declare Republică Prezidențială pentru a-i da dreptul să rămână în veci la Cotroceni.
Voi vorbiți , care nu plătiți drepturile salariale ale angajaților , o sa plătiți cu vârf și îndesat
astea’s povești pt casa de nebuni,in 30 de ani tot asa ne’au mintit.
…trebuie multe bre,dar nu vreti,că legea si banii’s la voi.
Iar cine vă crede,ca ei s’ajungeti…proști.