Prima pagină » National » Marcel Ciolacu: „Cîțu cel cu «ochii injectați și umezi» ar fi trebuit să-și dea deja demisia”
Marcel Ciolacu:

Marcel Ciolacu: „Cîțu cel cu «ochii injectați și umezi» ar fi trebuit să-și dea deja demisia”

13 aug. 2021, 19:19,
în National

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îl ironizează pe premierul Florin Cîțu, după ce dosarul său a fost publicat : „Cîțu cel cu „ochii injectați și umezi” ar fi trebuit să-și dea deja demisia, iar Iohannis să-și ceară scuze că pus un penal inconștient și haotic în fruntea Guvernului”.

„Adevărul se află întotdeauna! Dar onoarea aparține doar adevăraților bărbați de stat! Cîțu cel cu „ochii injectați și umezi” ar fi trebuit să-și dea deja demisia, iar Iohannis să iasă odată și să-și ceară scuze românilor pentru că a pus un penal inconștient și haotic în fruntea Guvernului României! Clotilde, ai legătura”, transmite pe Facebook, liderul PSD Marcel Ciolacu.

Reacția liderului PSD vine după ce întreg dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîţu, aşa cum el a fost pus la dispoziţie de către autorităţile judiciare americane a fost făcut public. Acesta prezintă faptele şi mărturiile, în ordine cronologică, aşa cum se regăsesc şi reies ele din documentele aflate în dosar.

Florin Cîţu a dispărut din spațiul public de când a izbucnit scandalul. În schimb, este foarte activ pe Instagram. Premierul a postat mai multe fotografii din Statele Unite, însoțite de melodii cu mesaje extrem de clare. De exemplu, la una dintre poze, premierul a ales cântecul „can’t stop me now”.

Întreg dosarul lui Florin Cîțu în Statele Unite ale Americii. Premierul, inclus într-un program de dezalcoolizare. Ce s-a întâmplat cu exactitate pe 3 decembrie 2000

Actualul premier al României, Florin Cîțu, a fost condamnat la două zile de închisoare în SUA, pentru conducere sub influența alcoolului. Conform Mediafax, Florin Cîțu a fost pedepsit cu amendă, două zile de închisoare și a fost nevoit să urmeze un curs de reeducare pentru șoferii care se urcă băuți la volan.

Ce s-a întâmplat pe 3 decembrie 2000. Duminică, la ora 2.08 noaptea:

Maşina Ford Probe roşie mergea de pe-o parte pe alta a drumului, inculpatul Cîţu mirosea a băuturi alcoolice, a recunoscut că a băut, avea ochii injectaţi şi umezi. Cîţu avea BAC (Blood Alcohol Content) de 0.161, limita legală fiind de 0.08

În plângerea şi declaraţia pe propria răspundere, întocmită chiar pe 3 decembrie 2000, autorităţile americane notează că în acea zi, la ora 2.08 noaptea, Florin Vasile Cîţu a fost prins pe Lincoln Way de pe Podul Squaw Creek, oraşul Ames, din Comitatul Story, conducând o maşină sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce avea o alcoolemie peste 0.100 (Blood Alcohol Content peste 0.100).

Inculpatul Florin Vasile Cîţu este acuzat oficial de infracţiunea de „conducere sub influenţă” (OWI) 1st (Serious Misdemeanor)/Delict grav, prin încălcarea Secţiunii 312J.2 litera 1a şi 1b din Codul Penal al Iowa din 1999. Litera 1a se referă la conducere sub influenţa unei băuturi alcoolice sau a unui alt drog sau a unei combinaţii de astfel de substanţe iar litera 1b se referă la prezenţa unei concentraţii de alcool de 0.08 sau mai mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`