Actualitate

Marcel Ciolacu, despre eliminarea pensiilor speciale: „Prioritatea PSD“

Publicat: 15 ian. 2020

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat astăzi că prioritatea legislativă a social-democraţilor este cea privind eliminarea pensiilor speciale, iar la începutul sesiunii parlamentare vor promova şi un proiect iniţiat împreună cu UNICEF, care se referă la copiii nevoiaşi şi la cei abandonaţi.

„Din studii, (…) 93% dintre români îşi doresc să nu mai fie pensii speciale. Prima prioritate o avem deja pusă pe ordinea de zi. Am hotărât cu colegii mei ieri (marţi – n.r.) să facem sesiune parlamentară extraordinară cu un singur punct pe ordinea de zi – respingerea pensiilor speciale, mai puţin pensiile de serviciu ale militarilor“, a spus Ciolacu, la Adevărul Live, întrebat care este prioritatea legislativă a PSD în acest moment.

El a adăugat că de la 1 februarie PSD va stabili şi restul de priorităţi legislative pentru noua sesiune parlamentară.

„Avem pachetul minimum (n.r. – Pachet Minimal de Servicii) cu UNICEF, lege pe care imediat o să o băgăm la comisii. Am lucrat la ea cu toate forţele politice, eu le-am invitat. Normal, cei de la UNICEF au venit şi au vorbit cu preşedintele Camerei şi am invitat toate forţele politice să fim cosemnatari la acest proiect. Ei au făcut un proiect pilot de 8 ani la Bacău cu lucruri concrete de care copiii nevoiaşi sau cei abandonaţi să beneficieze de acest pachet minimum şi cred că este o prioritate pentru noi. Nu avem priorităţi politice şi considerăm că este un moment bun ca PSD să fie în Opoziţie şi să îşi facă treaba de opozanţi’, a afirmat acesta.



loading...

Adauga un comentariu