Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a avut marţi, 23 noiembrie 2021, la Palatul Parlamentului, o întâlnire cu Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova. Aceasta se află într-o vizită oficială la Bucureşti.
„România a fost şi va rămâne cel mai apropiat şi mai sincer prieten al Republicii Moldova. I-am transmis astăzi doamnei preşedinte Maia Sandu că vom sprijini eforturile administraţiei domniei sale de întărire a instituţiilor statului în vederea continuării parcursului european.
Este nevoie de hotărâre şi voinţă politică solidă pentru implementarea rapidă a reformelor de pe agenda europeană, care sunt, de altfel, reforme necesare pentru bunăstarea cetăţenilor, pentru modernizarea şi consolidarea stabilităţii Republicii Moldova”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Klaus Iohannis
Marți, 23 noiembrie 2021, Președintele României Klaus Iohannis s-a întâlnit cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu. Nu este prima oară când o astfel de întâlnire se produce.
„Am o colaborare strânsă cu doamna președinte. Cu un nou Guvern și un nou Parlament la Chișinău, eforturile noastre comune vor fi întradevăr de substanță. Colaborarea pe linie parlamentară și guvernare a cunoscut o creștere. Toate acestea arată că fructicăm colaborarea la nivel prezidențial, parlamentar și guvern în vederea parcursului european a Republicii Moldova. Ne-am acordat sprijin reciproc în perioade dificile. Adresez mulțumiri doameni președinte și medicilor din Rep. Moldova pentru sprijin. Echipe de medici și asistente din Rep. Moldova au venit în România pentru a lupta în prima linie.
Nu vom uita acest gest. Eforturile lor a dus la salvarea de vieți. Rep. Moldova se bucură de un sprijin covârșitor de la București. Suntem dedicați consolidării parteneriatului strategic. România și Rep. Moldova sunt unite din punct de vedere al limbii dar și al istoriei. România va rămâne cel mai apropiat prieten al Rep. Moldova. Am depus eforturi consistente pentru ca Rep. Moldova să rămână o prioritate pe agenda Uniunii Europene dar și pe lista SUA. Am discutat cu doamna președinte pe mai multe subiecte, inclusiv despre energie, despre acordări se subvencții nerambursabile pentru Rep. Moldova, a cooperării în domeniul educației. Am discutat pe larg pe tema agendei europene pentru Rep. Moldova.
Dorim ca viitorul summit să aibă ca rezultat un angajament solid pentru țările estice. Am discutat și problematica de siguranță regională/ În privința dosarului din Transistria: România dorește o încetare pașnică problemelor, cu integrarea Rep. Moldova în frontierile sale recunoscute la nivel european”, a afirmat Klaus Iohannis.
De asemenea și Maia Sandu a făcut o serie de declarații. Aceasta și-a manifestat bucuria cu privire la colaborarea dintre România și Republica Moldova.
„Mă bucur să mă aflu la București. Mă bucur că am reușit să fac această vizită in primul an de mandat/ Ați fost primul șef de stat care ați venit la Chișinău. Am anunțat atunci că, după o perioadă de îngheț, Bucureștiul și Chișinăul revin la o relație bună. În 2021, Rep. Moldova a simțit mereu umărul României alături care ne-a ajutat să trecem mai bine prin crize Datorită României, Rep. Moldova a primit primele donații de vaccin anti-COVID-19. Ne-au permis să salvăm mii de vieți. Astăzi, cu peste 500.000 de doze oferite gratis, România este cel mai mare donator iar la ele se adaugă echipamentele. Medicii români au venit să lucreze cot la cot cu colegii din Rep. Moldova. Mă bucur că am putut răspunde și noi în această toamnă cu un gest similar”, a declarat Maia Sandu.