Actualitate

Marcel Ciolacu, după întâlnirile cu Frans Timmermans şi Serghei Stanişev: „Am clarificat lucruri din trecut“

Publicat: 17 feb. 2020

Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, la Bruxelles, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev.

Liderul PSD a declarat că la întâlnirea cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev, a clarificat aspectele din trecut, iar cei doi oficiali europeni au dat asigurări că sunt alături de PSD şi susţin demersurile social-democraţilor.

”Astăzi am avut două întâlniri extrem de reușite cu dl. Frans Timmermans, Vicepreședintele Executiv al Comisiei Europene și dl. Sergei Stanishev, Președintele Partidului Socialiștilor Europeni.

Mă bucur că am clarificat aspectele din trecut și la fel de mult mă bucură aprecierea partenerilor noștri europeni față de deschiderea #PSD de acum. De asemenea, am primit asigurările domnilor Frans Timmermans și Sergei Stanishev că ne sunt alături și vor sprijini demersurile #PSD.

Nu în ultimul rând, noul Pact European pentru #Mediu, viitorul #buget european și alocările pentru țara noastră, dar și #salariulminimeuropean s-au aflat pe agenda noastră de discuții”, scrie Ciolacu.



loading...

Adauga un comentariu